Luni, 12 Septembrie 2022

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României a organizat astăzi, alături de Asociația pentru Educație Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT), conferința “Educație pentru Siguranță”.

“România a raportat în 2021 cea mai mare rată din UE a numărului deceselor cauzate de accidente rutiere, 93 la un milion. Aducem din nou în atenția publică importanța educației pentru siguranța rutieră și pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă din Agenda 2030, în special în rândul tinerilor, în contextul în care foarte mulți din aceștia sunt implicați în accidente rutiere. Programul „România în Siguranță” al Asociației E.D.I.T, pe care l-am lansat tot la Guvern anul trecut, s-a concretizat în workshop-uri de educație rutieră și de prim-ajutor în toată țara, instruirea și formarea cadrelor didactice, dotarea a 5 licee cu manechine de prim-ajutor, treceri pentru pietoni și multe alte demersuri extrem de utile pentru siguranța rutieră. Trebuie să continuăm în același ritm și încurajez creșterea colaborării la nivel interinstituțional. Este un subiect care ne afectează pe toți. Suntem cu toții participanți la trafic și avem responsabilitatea de a ne auto-educa permanent.”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României.

La masa discuțiilor au fost prezenți:

Dr. Raed Arafat, Secretar de stat DSU/Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu, Secretar de stat Ministerul Afacerilor Interne Liviu Zorilă – Președinte Asociația E.D.I.T. Sorin Ion, Secretar de stat Ministerul Educației Naționale Gabor Sandor, secretar de stat Ministerul Transporturilor Radu Mihaiu, primar sectorul 2 Titi Aur, expert siguranța rutieră, Academia Titi Aur reprezentanți ai autorităților publice cu competențe în domeniu, mediul asociativ și mediul privat. Conferința a fost moderată de Ion Arseni – Vicepreședinte Asociația E.D.I.T. și coordonator al Programului ,,România în Siguranță.

“Implicarea societății în acest domeniu este foarte importantă și consider că proiectele vor avea un impact major. Trebuie să îi învățăm pe elevi, școlari și pre-școlari măcar să sune la 112 dar și să acorde primul ajutor. Toți pot salva vieți.”, a declarat dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

,,Asociația EDIT a apărut cu scopul de a realiza proiecte necesare pentru comunitate, cu impact și rezultate clare. Ne-am dorit să construim poduri între oameni, companii și instituții, și să demonstrăm că se pot face lucruri bune și în România. Chiar dacă resursele financiare au fost limitate, această colaborare între stakeholderi a funcționat, cu rezultate foarte bune, rezultate ce pot fi scalate la nivel național cu un sprijin financiar adecvat. Noi, EDIT, credem că împreună, prin implicarea tuturor, fie logistic sau financiar, putem atinge obiectivele propuse și putem pune bazele unui viitor mai sigur.”, a declarat Liviu Zorilă – Președinte Asociația E.D.I.T.

În a doua parte a anului 2022, Asociația EDIT își propune să ajungă la un număr de 10.000 de beneficiari direcți prin implementarea proiectului „Ora de Educație Rutieră” la Școală și Liceu.

Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită pe pagina de facebook a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă sau pe Youtube.

https://www.facebook.com/departamentulpentrudezvoltaredurabila

Sursa: László Borbély: ”România a raportat în 2021 cea mai mare rată din UE a numărului deceselor cauzate de accidente rutiere, 93 la un milion. Aducem din nou în atenția publică importanța educației pentru siguranța rutieră și pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă din Agenda 2030”