Aproximativ 14.000 de familii rezidente în Castilla la Mancha vor putea beneficia, până în anul 2012, de ajutoare băneşti din partea administraţiei spaniole, pentru a-şi recondiţiona locuinţele avute în proprietate. Aşa susţin reprezentanţii Ministerului Locuinţelor din Spania (Ministerio de Vivienda), care au acordat deja 8,5 milioane de euro ce vor fi folosiţi în special pentru reabilitarea locuinţelor din Albacete, Cuenca, La Solana şi Toledo.

Ca o noutate pentru acest an, în declaraţia anuală de venit se va putea solicita returnarea a 10% din costul total al lucrărilor de reamenajare a locuinţei. Măsura urmăreşte, în afară de beneficiul evident pentru  proprietarii de locuinţe, şi crearea de noi locuri de muncă în sectorul construcţiilor. Această strategie a fost prezentată ca fiind „asul din mânecă” al administraţiei în vederea revitalizării sectorului.

De asemenea, a fost acordată suma de 1,4 milioane de euro pentru construirea a 100 de locuinţe în campusurile universitare din Cuenca şi Albacete şi a 9 locuinţe în La Solana, destinate colectivurilor sociale considerate vulnerabile.