Miniștrii apărării naționale din România și Italia, Vasile Dîncu și Lorenzo Guerini, au participat astăzi, 20 iunie, la ceremonia de inaugurare a Monumentului dedicat militarilor români care au murit în timpul Primului Război Mondial și au fost înhumați pe teritoriul Republicii Italiene, la Cimitirul militar din localitatea Bolzano.   La ceremonie a fost prezent ambasadorul României în Republica Italiană, Gabriela Dancău, șefi ai unor structuri centrale din cele două ministere ale Apărării și reprezentanți ai autorităților locale din Bolzano.   În cadrul ceremoniei, au prezentat onorul la monument Muzica Militară și un detașament de militari din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Vitezul”, iar un sobor de preoți militari români a săvârșit slujba de sfințire a operei comemorative și de pomenire a celor căzuți.   Cei doi miniștri au depus coroane de flori în memoria eroilor români și italieni înmormântați în acest cimitir.   În marja vizitei, ministrul apărării naționale a participat la un dejun de lucru oferit de omologul italian. Agenda discuțiilor a inclus aspecte legate de cooperarea în cadrul NATO, cu accent pe prioritățile aliate în pregătirea Summit-ului de la Madrid, din 29 și 30 iunie, precum și subiecte referitoare la cooperarea în cadrul UE, în context bilateral și regional.   Cei doi oficiali au convenit asupra necesității intensificării coordonării și consultărilor bilaterale, având în vedere actualele provocări la adresa mediului de securitate.   Tot în marja vizitei, ministrul Vasile Dîncu s-a întâlnit, la biserica ortodoxă română din Bolzano cu reprezentanți ai comunității românești din acest oraș.

Sursa: Vizita ministrului apărării naționale în Italia: Ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor români de la Bolzano și întrevederea cu omologul itali…