În perioada 20-22 mai 2022, o echipă a Consulatului General al României la Roma s-a deplasat la Perugia în vederea prestării de servicii consulare și acordării de asistență consulară cetățenilor români rezidenți în regiunea Umbria, aflată în zona de competență a oficiului consular.   Au fost realizate astfel peste 500 de servicii consulare, funcționarii consulari preluând cereri pentru emiterea de pașapoarte, titluri de călătorie și caziere judiciare și întocmirea de acte notariale și documente de stare civilă. De asemenea, au fost eliberate cetățenilor români din zonă pașapoartele pentru care aceștia au aplicat anterior la sediul oficiului de la Roma.   În marja deplasării, echipa consulară a avut o întâlnire cu reprezentanți ai primăriei Perugia, cărora le-a adresat mulțumiri pentru sprijinul acordat în buna organizare a consulatului itinerant. Cu acest prilej, adresăm mulțumiri comunității de români din Perugia pentru sprijinul acordat echipei consulare pe parcursul celor trei zile petrecute în această zonă.   Mai jos regăsiți un calendar al următoarelor consulate itinerante organizate de Consulatul General de la Roma:   PESCARA, iulie 2022 CAGLIARI, Insula Sardinia, septembrie 2022 SALERNO, noiembrie 2022   Consultați la următorul link ce alte consulate itinerante vor fi organizate în Italia în cursul anului 2022: https://bit.ly/3wp1nzg

Sursa: Rezultatele Consulatului itinerant de la Perugia (20-22 mai 2022)