Ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, a avut la 26 mai 2022, o reuniune cu Vincenzo Amendola, secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Președinției Consiliului de miniștri.   Având în vedere că anul 2022 marchează 25 de ani de la semnarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic dintre România și Italia, cei doi oficiali au convenit consolidarea pe mai departe a relației bilaterale, atât în plan politic, cât și economic și social.   Dialogul politico-diplomatic, multiplele legături economice și sociale dintre țările noastre, cooperarea strânsă pentru consolidarea proiectului european și contribuția comună la securitatea euroatlantică constituie premisele pentru întărirea pe mai departe a relației bilaterale, prin dezvoltarea și adaptarea în continuare la evoluțiile de la nivel european și internațional a Parteneriatului strategic dintre România și Italia.   Totodată, în cadrul reuniunii, ambasadorul României a subliniat caracterul special al relației bilaterale conferit de prezența în Italia a peste un milion de cetățeni români, reprezentând cea mai numeroasă comunitate străină din Peninsulă, precum și contribuția semnificativă a acesteia la dezvoltarea societății italiene.

Sursa: Reuniune a ambasadorului român cu Vincenzo Amendola, secretar de stat în cadrul Președinției Consiliului de miniștri