Ambasada României în Italia prin Biroul de Promovare Comercială și Economică din  si asociația de IMM-uri, Compagnia delle Opere Toscana, au organizat Masa Rotundă cu tema ”Noi oportunități de afaceri și investiții în România”, în data de 10 martie a.c, la sediul CDO din Florența.

În deschiderea evenimentului Directorul CDO Toscana, Letiția Gentile, a prezentat asociația și companiile asociate prezente la eveniment, accentuând importanța internaționalizării companiilor italiene.

Norina Boru, ministru consilier în cadrul Biroului de Promovare Economică și Comercială a României de la Roma (BPCE) a prezentat climatul investițional din România, accentuând performanțele economice înregistrate de țara noastră, PIB-ul real prognozat fiind în creștere cu  7% în 2021 și 4,6% în 2022 și a ilustrat avantajele competitive ale României pentru investiții străine și comerț, în cadrul prezentării  “Romania – A Strategic Choice”. Creșterile ridicate înregistrate în comerțul bilateral din anul trecut reflectă revenirea ambelor economii , valoarea estimată a schimburilor comerciale bilaterale la sfârșitul anului 2021, depășind 16,2 miliarde euro, cea mai ridicată din istoria relațiilor comerciale româno-italiene.

Reprezentantul BPCE Roma a transmis salutul consulului general al României la Bologna, Daniela Maria Dobre,  de apreciere a acestei inițiative, menite să dezvolte relațiile economice bilaterale și la nivel regional.

În cadrul întâlnirilor B2G, discuțiile purtate au evidențiat interesul unor companii italiene care activează în diverse domenii : producție de materiale de construcții, producție jucării, producție mobilier, IT , asistență  juridică și fiscală, servicii de protecția muncii, față de oportunitățile prezentate de România, si in particular fata de deschiderea de filiale, identificare de furnizori sau parteneri locali.

Din partea italiană au mai participat și secretarul general al |Consulatului Onorific al României in Toscana ,  Olivier de Molina.

Masa rotundă “Noi oportunități de afaceri și investiții în România”, face parte dintr-o serie de evenimente economice organizate de către birourile de promovare economică si comerciale ale României de la Roma și Milano,  la nivel regional, menite să promoveze și să consolideze  relațiile economice între România și Italia, după perioada pandemică si într-un context geopolitic dificil.  

 

Informații de background

 

Compagnia delle Opere este o Asociație a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, recunoscută oficial de către Ministerul Finanțelor Italian ca fiind o  Asociație Sindicală a Antreprenorilor, de importanță națională. Este prezentă în toată Italia, cu 29 de sedii și diferite sedii în exterior: Elveția, Franța, Spania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Israel, Argentina, Brazilia, Cile, Kenya.

 

Informații de background referitoare la relațiile economice bilaterale RO-IT

 

Pe baza datelor furnizate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului , valoarea estimată a schimburilor comerciale bilaterale la sfârșitul anului 2021 va depăși 16,2 miliarde euro, cea mai mare valoare înregistrată în istoria comerțului bilateral cu Italia. Exportul va depăși 7,7 miliarde iar importul 8,5 miliarde, ponderea deficitului comercial în schimburile totale,  rămânând la o valoare mică de 5,36%. Prezența unei numeroase comunități românești în Italia (1.137.728 de cetățeni români înregistrați în Italia la 01.01.2021, conform INS Italia), a unui număr tot mai mare de societăți comerciale înregistrate de cetățenii români aflați Italia (peste 18.600 de societăți de capital (SRL), 8.023 societăți de persoane, 55.079 întreprinderi individuale) și a unei mari comunități de afaceri italiene în România – 50329, din care active 18.624 – conferă o dimensiune social-economică extrem de importantă acestei relații.

Sursa: Masă rotundă “Noi oportunități de afaceri și investiții în România”