Ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, invită toți studenții români care studiază în universitățile din Italia la o reuniune la sediul misiunii diplomatice, în format hibrid (prezență fizică și posibilitate de conectare online), pe tema oportunităților de carieră în Ministerul Afacerilor Externe, marți, 17 mai 2022, de la ora 19.00.   Invitatul special al evenimentului este directorul general al Direcției Generale Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, doamna Mădălina Morariu, care va fi alături de noi prin videoconferință, pentru a ne vorbi despre oportunitățile de carieră în cadrul ministerului și etapele procesului de recrutare, dar și despre reformele întreprinse în domeniul resurselor umane.   Reuniunea urmărește facilitarea accesului tinerilor români la informațiile privind recrutarea în Corpul Diplomatic și Consular al României, inclusiv în contextul aniversării, anul acesta, a 160 de ani de diplomație română.   Studenții care doresc să ia parte la reuniune sunt rugați să confirme participarea la adresa de e-mail roma.events@mae.ro până la data de 16 mai 2022, cu precizarea numelui și a universității la care studiază în Italia. Cei care nu pot fi prezenți la sediul ambasadei, vor avea posibilitatea de a participa prin videoconferință.  

Sursa: Întâlnire cu studenții români care studiază în universitățile din Italia