Ambasada României în Italia a găzduit, la 26 aprilie 2022, o reuniune cu elevi ai Liceului Lingvistic I.I.S. Via dei Papareschi, eveniment desfășurat în cadrul programului de diplomație publică Diplomacy Education, organizat în parteneriat cu Global Action Italy.   În cadrul reuniunii, elevii au primit informații cu privire la situația refugiaților care ajung în România din Ucraina și a demersurilor întreprinse de autoritățile române în sprijinul acestora. De asemenea, în pregătirea etapei finale a programului Diplomacy Education, în care elevii vor reprezenta România într-un cadru multilateral, au fost abordate subiecte de interes vizând combaterea pandemiei de Covid-19, digitalizare, securitate cibernetică și educație.   Prin sprijinirea acestui proiect, Ambasada României stimulează cunoașterea privind rolul României pe plan regional, european și internațional în rândul tinerilor din Italia.

Sursa: Ambasada României, gazdă a programului de diplomație publică Diplomacy Education