Miercuri, 18 Mai 2022

Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu o delegație formată din membrii Colegiului Regal de Studii de Apărare (Royal College of Defence Studies) din Marea Britanie.

Delegația a inclus militari cu grad superior aparținând unor instituții de securitate și apărare din mai multe state, membri ai Programului de Strategie Globală, un curs care se concentrează pe teme de stabilitate și securitate la nivel înalt. 

În cadrul discuțiilor, premierul a analizat situația de securitate la Marea Neagră și a avut un schimb de opinii pe tema efectelor generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, cu accent pe solidaritatea manifestată de aliați și pe eforturile țării noastre de a gestiona consecințele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, inclusiv prin urmărirea atingerii obiectivului de a obține independența energetică.

 Prim-ministrul Ciucă a prezentat situația geostrategică din regiune, strategiile și instrumentarul României în domeniul securității naționale, dar și modul de gestionare a situației din Ucraina și acțiunile întreprinse de Guvernul României în sprijinul refugiaților.

De asemenea, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat faptul că România, încă de la momentul ocupării ilegale a Peninsulei Crimeea, în 2014, și până la agresiunea pe scară largă din zilele noastre, a susținut ferm independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, cu referire la granițele Ucrainei recunoscute la nivel internațional.

“Umbrela de securitate oferită de NATO a determinat, în contextul solidarității aliaților, o reliefare a importanței celei mai puternice construcții politico-militare, context în care România continuă să înțeleagă și să susțină importanța procesului de extindere, ca și în cazul Uniunii Europene. Pentru România, care fructifică statutul de țară membră a UE și NATO, modernizarea, digitalizarea, debirocratizarea și pregătirea funcționarilor sunt esențiale pentru a asigura o creștere economică sustenabilă. Ne aflăm într-un moment complicat, dar care confirmă traseul corect al deciziilor guvernamentale, prin plasarea recentă a României în topul creșterii economice la nivel european”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu o delegație a membrilor Colegiului Regal de Studii de Apărare din Regatul Unit al Marii Britanii