Marți, 26 Iulie 2022

Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi, aflat în vizită în România.

În cadrul convorbirilor au fost abordate teme ce țin de gestionarea fluxului de refugiați, precum și aspecte legate de cooperarea bilaterală.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanța cooperării în domeniul agriculturii și așteptările părții române de a accelera aprobarea avizelor sanitar-veterinare necesare exporturilor de către autoritățile iordaniene. Discuțiile au făcut referire și la necesitatea reechilibrării balanței comerciale prin importurile de îngrășăminte chimice conforme din Iordania.

Ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi, a prezentat situația relațiilor bilaterale în diferite domenii, cu accent asupra  dimensiunii economice. În acest context, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a propus organizarea unor reuniuni în format business-to-business pentru consolidarea cooperării economice bilaterale, precum și întărirea colaborării în domeniile apărării, intelligence și combaterii terorismului.

O componentă importantă a convorbirilor a vizat Procesul de Pace din Orientul Mijlociu și perspectivele de relansare a acestuia, cu sprijinul României și al Iordaniei. Înaltul demnitar iordanian a apreciat poziția echilibrată și rolul de mediator al României în Orientul Mijlociu, care este unul tradițional, prin prisma construcției de încredere între țara noastră și cele două părți implicate, Israel și Palestina.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit pentru invitația adresată de ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor de a vizita Regatul Haşemit al Iordaniei și, la rândul său, a adresat invitația pentru omologul său iordanian, Bisher Al Khasawneh, să efectueze o vizită la București.

Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ministrul Afacerilor Externe şi al Expatriaţilor din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi