***

COMUNICAT DE PRESĂ

Măsuri guvernamentale pentru gestionarea efectelor creșterii prețurilor la energie și gaze naturale

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat astăzi la o întâlnire pe tema gestionării efectelor creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, alături de miniștrii Energiei, Virgil Popescu, Finanțelor, Adrian Câciu, Muncii, Marius Budăi,  Economiei, Florin Spătaru, Antreprenoriatului, Constantin Cadariu, Mediului, Tanczos Barna, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean, și consilierul de stat George Agafiței.

În cadrul întâlnirii, au fost analizate efectele măsurilor în vigoare și pachetele de sprijin pentru toate categoriile de consumatori pentru perioada următoare.

Pentru a accesa măsurile deja active, beneficiarii mecanismului de plafonare și compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice din categoriile menționate de Legea 259/2021, art. 1, alineatele c,d,e,f, pot solicita în continuare, fiind considerați a fi încă în termen, recalcularea facturilor pentru furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale începând cu luna noiembrie 2021:

microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii; spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi creşe; organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată; furnizori publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare. instituții de cultură unități  și instituții de învățământ Totodată, Guvernul a demarat plățile către furnizorii de gaze și energie electrică, conform mecanismului de compensare stabilit de cadrul legal.

Aceste plăți vor continua pe toată durata de implementare a măsurilor de protejare a populației și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale.

Astfel, Ministerul Energiei a efectuat plăți în valoare de peste 5 milioane lei furnizorilor care au livrat gaze naturale și energie electrică pentru IMM-urile din România.

Pe de altă parte, Ministerul Muncii a început, astăzi, decontările către furnizorii consumatorilor casnici, fiind dispuse plăți în valoare de 3,5 milioane lei.

Setul de măsuri discutat astăzi, care va asigura în continuare protecție tuturor categoriilor de consumatori după 1 aprilie, va fi prezentat și analizat în ședința de mâine a coaliției de guvernare.

***

Galerie foto

Declarații de presă susținute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru

[check against delivery]

Dan Cărbunaru: Bună seara. Mulțumesc pentru faptul că sunteți prezenți. Voi face declarații de presă la finalul întâlnirii pe care domnul prim-ministru Nicolae Ionel Ciucă a avut-o pe tema gestionării efectelor creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, împreună cu miniștrii energiei, finanțelor, muncii, economiei, antreprenoriatului și turismului, mediului, secretarul general al guvernului şi șeful Cancelariei prim-ministrului, alături de consilierul de stat pe probleme economice, George Agafiței. În cadrul acestei întâlniri au fost analizate efectele măsurilor în vigoare și pachetele de sprijin pentru toate categoriile de consumatori pentru perioada următoare.

Aș vrea să fac o precizare. Pentru măsurile deja active, beneficiarii mecanismului de plafonare și compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice din categoriile menționate de Legea 259 din 2021, articolul 1, alineatele C, D, E şi F, pot solicita în continuare, fiind considerați a fi încă în termen, recalcularea facturilor pentru furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale, începând cu luna noiembrie 2021.

Voi menționa aceste categorii. Este vorba de: microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale organizate potrivit legii, spitale publice și private definite conform Legii 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată cu modificările și completările ulterioare, unități de învățământ publice și private definite conform Legii educație naționale numărul 1 din 2011 cu modificările și completările ulterioare, precum și creșe, organizații neguvernamentale, reglementate potrivit legii, precum și unitățile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea 489 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, furnizori publici privați de servicii sociale prevăzute în nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin Hotărârea de guvern 867 din 2015 pentru aprobarea nomenclatorului de servicii sociale, precum și a regulamentelor cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale cu modificări și completări ulterioare, instituții de cultură, unități și instituții de învățământ.

Aș vrea să vă mai spun că deja Guvernul României a demarat plățile către furnizorii de gaze și energie electrică în conformitate cu mecanismul de compensare stabilit de cadrul legal. Aceste plăți vor continua pe toată durata de implementare a măsurilor de protejare a populației și a economiei de efectele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale.

Ministerul Energiei a efectuat deja plăți în valoare de peste cinci milioane de lei furnizorilor care au livrat gaze naturale și energie electrică pentru IMM-urile din România.

Totodată, Ministerul Muncii a început astăzi decontările către furnizorii consumatorilor casnici, fiind deja dispuse plăți în valoare de 3,5 milioane de lei. În privința pachetului de măsuri care să protejeze în continuare toate categoriile de consumatori și după data de 1 aprilie, când vor expira actualele măsuri, acest set de măsuri va fi prezentat și analizat în ședința de coaliție, de mâine. Vă mulțumesc!

Sursa: Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă pe tema gestionării efectelor creșterii prețurilor la energie