Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a primit, la Palatul Victoria, delegația Fondului Proprietatea. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția investiților gestionate de Fondul Proprietatea și a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care acest fond le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom.

“Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține.

Acest demers va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori București va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârșitul primului semestru al anului viitor.

Sursa: Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu o delegație a Fondului Proprietatea