Expertiza tehnică va sprijini statele membre să identifice și să pună în aplicare cele mai bune reforme de politică și investiții în domenii precum diversificarea aprovizionării cu energie, accelerarea tranziției către energia din surse regenerabile și sporirea eficienței energetice, pentru a atinge aceste ambiții europene comune. Statele membre care au solicitat și vor primi acest sprijin în lunile următoare sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Italia, Cipru, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Pe lângă criza umanitară din Ucraina, statele membre se confruntă și cu o criză energetică fără precedent. Instrumentul de sprijin tehnic va oferi sprijin specific, personalizat și care va răspunde în timp util nevoilor în schimbare rapidă ale fiecăruia dintre aceste state membre.”

La 21 martie 2022, în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, Comisia a lansat o cerere specifică prin care invită statele membre să își exprime interesul de a primi sprijin tehnic. Comisia a evaluat și aprobat toate solicitările prezentate de statele membre. Expertiza se furnizează în cadrul instrumentului de sprijin tehnic (IST), gestionat de Comisie.

Acesta va sprijini eliminarea treptată a dependenței statelor membre de combustibilii fosili ruși și va contribui la atenuarea șocurilor prețurilor pe termen mediu, inclusiv prin accelerarea tranziției verzi a UE, ținând seama în același timp de dimensiunea interregională și transfrontalieră. 

Sursa: Instrumentul de sprijin tehnic al Comisiei va ajuta 17 state membre să își reducă dependența de combustibilii fosili ruși