28 de persoane au fost arestate în urma unei operațiuni derulate de poliția spaniolă împotriva unei rețele de falsificatori de carduri.

Din primele informații, rețeaua constituită din cetățeni români a reușit să fure datele bancare de la 500 de carduri și a făcut cumpărături ilegale în valoare de 200.000 de euro, iar zona lor de acțiune era Spania și Franța.

În urma operațiunii, care s-a derulat în diverse provincii spaniole, polițiștii au descoperit două laboratoare în care se fabricau carduri bancare și un atelier pentru falsificarea documentelor.

Rețeaua avea un lider care controla obținerea datelor, copierea cardurilor și operațiunea de cumpărare cu acestea și era ajutați de persoane capabile să falsifice documente și să evalueze calitatea acestora.

Au fost executate 10 percheziții în urma cărora s-au găsit 141 de carduri falsuficate, 37 de documente de identitate falsificate, două aparate pentru citirea datelor, două micro-camere video care erau instalate la bancomate și peste 13 mii de euro.

Membrii rețelei realizau cumpărături în localuri de mâncare turcească ai căror patroni știau despre activitațile falsificatorilor. Prin intermediul acestora achiziționau calculatoare, parfumuri, țigări, alcool și bonuri valorice de la mărci cunoscute, pe care apoi le vindeau altor persoane.

Arestările au avut loc în Madrid, Barcelona, Úbeda, Huelva și Girona. Anchetatorii au descoperit că gruparea falsificatorilor români făcea rost de date bancare prin diverse metode, una dintre acestea fiind și furtul codurilor de acces la banca prin internet.