Bugetarii din România s-au plâns că au luat mai puţini bani în ianuarie, în unele cazuri veniturile fiind diminuate chiar şi cu 50 la sută, odată cu intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare. Cei mai afectaţi sunt angajaţii din învăţământ şi administraţie publică, scăderea veniturilor realizându-se în principal prin eliminarea orelor suplimentare, a salariului de merit, a sporurilor de antenă, de stabilitate sau a tichetelor cadou.

Personalul nedidactic din sistemul de învăţământ a primit pentru luna ianuarie în medie cu 200 de lei mai puţin, salariile de anul trecut fiind între 600 şi 800 de lei, iar profesorilor din învăţământul preşcolar li s-au diminuat veniturile cu 12%, Profesorii cu gradul I din învăţământul primar care au 25 de ani vechime au primit mai puţin cu 15 la sută. Sindicaliştii din sănătate sau poliţie nu s-au plâns încă de diminuarea salariilor.

Reprezentanţii Ministerului Muncii spun că este posibil ca ordonatorii de credite să fi interpretat greşit legea, dar aceste greşeli vor fi reparate. Ministrul Mihai Şeitan spune că, deşi prevederile legii sunt clare, unii dintre cei care calculează salariile greşesc încadrările, iar salariaţii reclamă că primesc lefuri mai mici decât li s-ar cuveni. Secretarul de stat Valentin Mocanu a declarat că se va interveni punctual în cazul celor cărora le-au fost diminuate salariile şi a infirmat informaţiile din presă, potrivit cărora unii bugetari au primit salarii mai mici în ianuarie faţă de decembrie.

Prin aplicarea legii unitare de salarizare sporurile prevăzute de lege sunt introduse în salariul de bază în cuantumul existent la 31 decembrie 2009. Ceea ce rămâne în afară sunt acele sporuri pentru condiţii de muncă prevăzute a se acorda în cuantum de maximum 30% din suma salariilor de bază.

Articolul 30, alineatul (5) din Legea-Cadru nr. 330 din 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevede că în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

Concediile medicale vor fi reduse

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, propune înăsprirea condiţiilor de acordare a concediilor medicale, deoarece suma plătită s-a dublat în ultimii ani, ajungând la 6% din bugetul asigurărilor de sănătate. În 2009 s-au cheltuit de la bugetul de stat 923 de milioane de lei pentru plata concediilor medicale (faţă de 400 de milioane de lei, în anul 2006). Ministrul crede că trebuie restânse termenele de acordare a concediilor medicale şi găsite nişte mijioace de control mai eficiente pentru a verifica acordarea concediilor.

Medicii de familie pot acorda până la 45 de zile de concediu medical pe an, din care 14 zile într-o singură tranşă. Ministrul susţine că dacă un pacient are o problemă medicală care durează 14 zile, atunci el trebuie să apeleze la un medic de specialitate.

Militarii, poliţiştii şi angajaţii din serviciile speciale vor plăti contribuţii mai mari

Angajaţii din armată, poliţie şi servicii speciale vor trebui să plătească de anul viitor contribuţii de asigurări sociale de 10,5% (în loc de 5% în prezent), salariile lor brute urmând să fie majorate astfel încât să fie acoperită majorarea contribuţiei.