Cum tot ce ni se întâmplă (prin grija noastră şi contextul altora) nu este niciodată îndeajuns pentru mioritici, ne-am obişnuit, ca naţie, să inventăm mereu ceva nou, care să ne mai dezmorţească simţurile şi să ne ţină o vreme în priză. Ca de fiecare dată, ne aşezăm cuminţi în fotoliu la un nou spectacol care ni se oferă, cu cerealele aferente în poală (cei mai civilizaţi înlocuind punga de seminţe de floarea soarelui cu bolul de floricele), şi aşteptăm cu răsuflarea tăiată să ne explice şi nouă cineva ce se întâmplă pe scenă.

Am fost aduşi de bunăvoie cu ecranul la faţa locului, am primit fiecare bilet la avanpremiera celei dintâi repetiţii cu public, dar preţul îl vom plăti la ieşirea din sală, indiferent dacă uzăm sau nu de butonul telecomenzii. Poate că de-aia n-au avut bani să tipărească şi caietul-program, măcar să ştim şi noi ce anume din piesă se pune în scenă, care e distribuţia, cine joacă în dublu rol şi cine sunt figuranţii ăia din spate care nu cunosc replicile…
Sub titulatura de noi consultări la Cotroceni, aflate la a nu ştiu câta ediţie în actualul mandat prezidenţial, se anunţă un show de zile mari, cu subiecte îndrăzneţe (reforma Constituţiei şi reorganizarea administrativă a ţării), fără o idee regizorală foarte clară, dar cu consecinţe (măcar emoţionale) sigure pentru douăzeci şi ceva de milioane de spectatori. Auzim, înainte de spectacol, că actorii Opoziţiei, care au refuzat să joace în ultimele spectacole sub bagheta actualului regizor, sunt foarte interesaţi de proiectele propuse şi se vor prezenta la repetiţia cu public în număr mare, chiar vor propune noi roluri în care să fie distribuiţi, dacă piesa nu a prevăzut deja măcar câte o replică pentru fiecare.
Mai întâi aflăm că unele fragmente din text au fost cenzurate de Curtea Constituţională cu doar câteva zile înainte de lectura comună (deşi propunerile preşedintelui de reformare a Constituţiei au fost declarate neconstituţionale, acesta a precizat că nu va renunţa la scoaterea caracterului licit al averii din legea fundamentală). Însă regizorul îşi aşteaptă cu interes actorii să-i distribuie repede în rolurile care li se cuvin. Chiar se gândeşte să pară mai flexibil la prima lectură a textului, propunându-le liderilor Uniunii Social Liberale un compromis (parlament bicameral cu 300 de aleşi şi crearea a opt regiuni administrative).
Cortina se ridică şi… surpriză! Actorii Opoziţiei apar în formulă redusă, doar cu cele două dive, şi cu texte complet diferite la subraţ, pe care încearcă să le impună lectorului-şef: un guvern de tehnocraţi, alegeri anticipate şi organizarea unui consiliu naţional care să pregătească România pentru situaţia economică dificilă… Inutil să vă explic că regizorul a renunţat bucuros la prezenţa divelor şi reamenajarea spaţiului parlamentului în două camere şi a continuat repetiţia cu distribuţia iniţială…
Scenografia a lăsat şi ea de dorit. Cum noi toţi aşteptam curioşi să vedem o schiţă de decor, o nouă hartă a României mare cât toată scena care va fi folosită în reprezentaţiile spectacolului, pe care să ne indice şi nouă cineva cu bagheta magică beneficiul cetăţeanului din reaşezarea judeţelor pe harta ţării, nu mică ne-a fost mirarea să observăm doar că se vorbeşte de opt regiuni, atât şi nimic mai mult, iar decorul n-are decât să-l folosească spectatorul cum pofteşte, din imaginaţia adusă la purtător.
Stupefiant a fost că nu s-a arătat nimeni dispus nici să ne explice cine e viabil economic şi cine nu de pe vechea hartă, care sunt zonele cu condiţii naturale pentru a colecta sume importante din taxe locale, care ar fi principalele surse la bugetele regionale şi care sunt prost răspândite în teritoriu pentru a putea fi partajate inteligent la nivel local sau regional, pe unde va ploua cu fonduri comunitare şi cum se va redistribui corupţia într-un mod mai puţin periculos pentru visteria ţării, ce va însemna competiţia economică între regiuni, dar mai ales enorma simplificare a aparatului administrativ şi zerourile aferente, pe care spectatorii le vor resimţi umflându-se direct în buzunare a doua zi după regionalizare…
Speriaţi de decorul auster propus de guvernanţi şi de gustul amar lăsat în gura românului curios de ameninţările Opoziţiei cu tendinţele separatiste ale maghiarilor din Ardeal (al căror ţinut secuiesc e deja reprezentat la Bruxelles, óhajt még egyebet?), spectatorii au închis repede televizorul şi au început să alerge cu disperare încolo şi încoace prin casă, întrebându-se dacă mai suportă judeţele sau vor regiuni…
Da cică e posibil chiar să ne întrebe şi pe noi la referendum cum e mai bine. Istenem!…