Actuala criză economică are o importanţă mult mai profundă pentru un imigrant, dacă nu e chiar de identitate, decât pentru un cetăţean spaniol. Pentru noi cei care am decis la un moment dat să ne lepădăm de tot, de familie, de prieteni, de casă şi am ales drumul pribegiei, emigrarea a fost ultima noastră carte, ultima şansă în a ne recupera demnitatea.

În momentul în care am descoperit posibilitatea de a emigra, de a evada dintr-o ţară secătuită şi acum de corupţia politică, atunci am mizat pe un viitor demn în Vest. Toată viaţa am trăit sub apăsarea Estului comunist şi a neajunsurilor sale şi ne-am îmbătat minţile cu iluzia unei vieţi într-un Vest aşa cum ni-l desenau programele de la televizor şi poveştilor celor care veneau de „Dincolo”.

Pe vremea comunismului” ne uitam ca la nişte extratereştri la acei turişti polonezi care veneau în vizită, în România, la vreun vecin de scară, care apoi făcea bişniţă cu gumă de mestecat. Nu înţelegeam ce scria pe ambalaj, dar ştiam că ceea ce era înăntru era nepreţuit.

Estul comunist a fost acea închisoare deschisă în care individul era obligat să trăiască totul în public şi din perspectiva colectivizării totale. De aceea, poate astăzi, cei din est se implică mai greu şi se adună în prea puţine ocazii. Plecând însă de la această atmosferă, în care parcă melodia „Go west” a celor de la Pet Shop Boys părea un îndemn la rebeliune, emigranţii din Est duc cu ei rămăşiţele dramei de a se fi născut în ţara nepotrivită. De aceea, în unele situaţii emigranţii din Est sunt mai competitivi şi mai dornici de autodepăşire decât occidentalii. Vor să dovedească că în ciuda faptului că s-au născut într-o ţară înapoiată ei sunt la fel sau poate chiar mai buni decât occidentalii. Şi de foarte multe ori reuşesc pentru că motivaţia lor este mult mai puternică. Nu de puţine ori reuşita s-a transformat în trufie.

Astăzi însă, după ce majoritatea emigranţilor din Est a ajuns să guste din elixirul bunăstării şi democraţiei Vestului, dezamăgirea crizei este dublă.

Totul s-a năruit ca un castel de cărţi în care Vestul şi-a pierdut credibilitatea. Dacă în Est se propovăduia proprietatea publică în detrimentul celei private şi în Vest totul era invers, iată că marea criză a prefăcut în scrum visele tuturor. Povestea frumoasă a unei societăţi în care totul este al tuturor s-a dovedit a fi un coşmar, iar visul Vestului că oricine poate fi propriul stăpân s-a sfârşit prin trezirea la realitate. „Banii sunt o iluzie„, spunea Papa Ratzinger imediat după declanşarea crizei şi prima dilemă care se pune este tot între Est şi Vest. E mai bine oare să trăieşti fără viitor într-un Est corupt sau să te minţi frumos într-un Vest amăgitor?

Nimic nu este mai crud pentru un om decât să-şi piardă demnitatea după ce a făcut imense sacrificii  pentru a şi-o recupera. Căci criza actuală reprezintă pentru emigrantul din Est o dublă lovitură, o pierdere care lasă urme adânci. Pentru cei mai mulţi dintre emigranţi criza economică, care i-a adus la sapă de lemn şi i-a făcut mai săraci ca înainte, este un final neaşteptat, neprevăzut. Acasă nu se pot întoarce fără să recunoască faptul că o viaţă întreagă au visat la un Vest ireal, care s-a dovedit a fi o himeră otrăvită şi acum se găsesc prinşi între două lumi, între două epoci fără războaiele lor reci şi cu toate rădăcinile tăiate pe viu, nu le rămâne decât să lupte în continuare pentru îndeplinirea visului occidental.

Dacă ar fi să căutăm vinovaţi, cred că nu i-am putea găsi decât în persoana emigranţilor care au crezut doar ceea ce au vrut. Pentru că nu poţi să-ţi recuperezi demnitatea şi în acelaşi timp să-ţi pierzi umilinţa, iar criză actuală nu este până la urmă decât o lecţie de umilinţă.