Greva generală din Spania a provocat mai multe situaţii tensionate între cei care o susţin şi cei care doreau totuşi să meargă astăzi la muncă. Poliţia a fost nevoită să intervină încă din cursul nopţii când greviştii au blocat zona parcurilor industriale sau magazinelor alimentare, unde au format pichete.

În unele zone, protestatarii au intrat în conflict cu cei care nu vroiau să participe la greve şi au avut loc 3 accidente uşoare în care sindicaliştii au fost loviţi de maşini. În cursul zilei s-au produs diverse incidente între poliţie şi manifestanţi. În Burgos, un poliţist a fost rănit la cap după ce a fost lovit cu o sticlă, iar în oraşul Getafe, un alt poliţist a fost nevoit să tragă în aer pentru a linişti spiritele.

Aceasta este cea de-a cincea grevă generală din epoca democratică a Spaniei şi sindicatele susţin că din cei 15 milioane de salariaţi aproximativ 10 milioane susţin protestul faţă de reformele guvernului privind piaţa muncii. Greva generală afectează în mod deosebit transportul aerian, astfel încât doar 20 la sută din zborurile către Europa, respectiv 40 la sută din zborurile intercontinentale sunt operaţionale. Săptămâna trecută, sindicatele şi Guvernul stabiliseră un acord privind asigurarea serviciilor minime de transport.

Zborurile către România sunt şi ele afectate, iar unii călători au aflat din timp că nu vor zbura, în timp ce alţii au fost informaţi cu puţin timp înaintea zborului, la aeroport. Pentru toţi călătorii afectaţi, companiile sunt obligate să ofere alte variante de zbor.


Cele mai polemice măsuri impuse de reforma pieţei muncii se referă la concedierea rapidă a angajaţilor şi la reducerea plăţilor compensatorii, pentru angajaţii pe termen nedeterminat. Protestele sunt acompaniate şi de mesajele critice ale opoziţiei care consideră că într-o ţară cu 4,6 milioane de şomeri, această grevă nu face decât rău economiei. La rândul lor, reprezentanţii patronatului şi micilor întreprinzători cred că greva nu schimba cu nimic actuala situaţie economică a Spaniei.