Guvernul Greciei a anuntat ca fondurile publice mai permit doar pana in octombrie plata salariilor si pensiilor. Situatia catastrofala a lichiditatii bugetului elen a fost semnalata de viceministrul de Finante, Filippos Sachinidis, intr-o emisiune televizata, informeaza Europa Press.

Avem libertate de miscare doar pana in octombrie„, a spus Sachinidis, care a vrut sa dea asigurari ca executivul se va stradui sa evite intrarea in incapacitate de plata.

Problemele economiei grecesti s-au agravat dramatic in ultimele zile dupa ce delegatiile Comisiei Europene, Bancii Central Europene cea a FMI-ului si-au suspendat misiunea si au amanat plata viitoarei transe de ajutor de 8 miliarde de euro.

Pentru a-i linisti pe creditorii internationali, ministrul grec de Finante, Evangelos Venizelos a anuntat recent ca se va institui un impozit imobiliar pentru urmatorii 2 ani prin care se asteapta incasarea a 2 miliarde de euro.

La randul sau, premierul George Papandreou nu a ezitat sa compare situatia economica a Greciei cu o „stare de razboi” si a garantat ca va face tot ce este posibil pentru ca tara sa sa nu intre in faliment si sa ramana in cadrul zonei euro.