Ambasada României la Berlin şi Biroul ataşatului apărării au organizat la data de 2 iunie 2022 o ceremonie de marcare a Zilei Eroilor. Cu această ocazie, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români la Troiţa eroilor români din curtea Bisericii ortodoxe române din Berlin și a fost depusă o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi pe teritoriul Germaniei.

Ambasadoarea României Adriana Stănescu a subliniat în cuvântul său importanța comemorării Zilei Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român, în memoria celor căzuți de-a lungul timpului pe câmpurile de luptă pentru libertate, dreptate, apărarea țării și întregirea neamului românesc.

La ceremonie au participat membri ai comunităţii româneşti din Berlin.

Sursa: Ziua Eroilor