Finala Europa League ii duce pe spanioli la Bucuresti. Atletico Madrid si Athletic Bilbao sunt cele doua echipe care vor juca, pe 9 mai, finala Europa League, pe Arena Nationala din Bucuresti. Dupa victoria din semifinalele competitiei europene, Atletico si Athletic, doua cluburi cu istorie si cu un numar mare de fani in Spania se vor intalni in Romania pentru a-si adjudeca trofeul Europa League 2012.

Elevii lui Cholo Simeone de la Atletico Madrid au mai fost campioni in Europa League in 2010, si de aceasta data s-au calificat dupa ce au trecut de alti spanioli, jucatorii de la Valencia. Atletico a invins, joi seara, la Valencia cu 0 – 1, dupa ce pe stadionul Vicente Calderon, ros-albii i-au surprins pe liliecii antrenati de Unai Emery cu un scor decisiv de 4 – 2.

De cealalta parte, pe stadionul San Mames, Athletic Bilbao se califica cu 3 – 1 in fata portughezilor de la Sporting Lisabona. Atacantul Llorente a fost omul care a asigurat victoria si a facut posibila recuperarea scorului din tur, 2 – 1 pentru Sporting.

Bascii de la Athletic se califica intr-o finala europeana dupa 35 de ani, iar madrilenii de la Atletico vor incerca sa mai castige inca o cupa europeana dupa titlul obtinut in 2010 la Hamburg. Cei de la Athletic se pot declara multumiti de acest sezon pentru ca s-au calificat si in finala Cupei Regelui (Copa del Rey) unde se vor intalni cu FC Barcelona. {loadposition publi}

Finala Europa League va aduna in Bucuresti zeci de mii de fani ai celor doua echipe care impartasesc aceleasi culori: rosu si alb. Pe langa culori, insa legaturile dintre cele doua cluburi sunt aproape de rudenie. Istoria celor doua cluburi este legata inca de la inceputurile fotbalului in Spania.

Atletico de Madrid este de fapt fratele mai mic al clubului de la Bilbao, creat in 1898. Athletic Club de Madrid a fost infiintat in 1903 de un grup de studenti din Tara Bascilor ca filiala a clubului din Bilbao. Cu timpul cele doua institutii au luat drumuri diferite, dar pastreaza in continuare pasiunea culorilor care ii leaga pe suporterii celor doua echipe.

In ziua de astazi, Atletico si Athletic sunt doua cluburi cu o traditie asemanatoare celor doua mari echipe ale fotbalului spaniol, Real Madrid si FC Barcelona si se bucura de un mare sprijin popular, desi titlurile sunt mai putine. 

Multa vreme cele doua echipe nu au putut sa se intalneasca pe teren ca adversari pentru ca erau considerate din acelasi club, dar lucrurile s-au schimbat si pe 9 mai la Bucuresti, prima finala Europa League gazduita de Romania va fi cu siguranta un spectacol fotbalistic oferit de doua mari echipe spaniole.

{loadposition comment}