Spre deosebire de celelalte state din Europa de Est, care au trecut în mod pașnic la democrație, România este singura țară care a trăit o revoluție violentă (proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în marile oraşe între 16 și 25 decembrie 1989) și în care conducătorii comuniști au fost executați prin împuşcare.

La fel ca în țările vecine, populația din România nu era mulțumită de regimul comunist. Politica economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de construcții grandomane și un regim de austeritate menit să permită României să-și plătească întreaga datorie externă) era acuzată de cetăţeni pentru traiul greu pe care-l duceau. Ambiţia liderului lor de a plăti datoriile României făcuse traiul lor aproape imposibil. România era şi un stat polițienesc, poliția secretă – Securitatea – ţinând sub teroare întreaga populaţie timp de ani buni, de unde şi particularităţile manifestate în zilele revoluţiei.

O altă deosebire importantă faţă de celelalte state comuniste a fost tipul de lider pe care l-a avut România. Nicolae Ceauşescu, spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varșovia, a urmărit o politică externă proprie, iar puterea şi-o manifesta prin megalomanie și cultul personalității, specifice liderilor comuniști est-asiatici (precum nord-coreeanul Kim Ir Sen).

1989, anul primelor încercări

În martie 1989, activiști de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui Ceaușescu („Scrisoarea celor șase”), dar la scurtă vreme, liderul comunist obține o victorie politică importantă: Republica Socialistă România reușește achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu câteva luni înainte de expirarea termenul pe care şi l-a dat dictatorul român.

La 11 noiembrie 1989, înainte de congres, pe străzile Bucureștiului, câţiva studenți din Cluj-Napoca și București au demonstrat cu pancarte pe care scriseseră „Vrem reforme!” împotriva guvernului Ceaușescu. Ei au fost arestați și anchetați de lucrătorii Securității de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva societății socialiste.

În luna decembrie 1989, în ziarul naţional “Scînteia” apare pe prima pagina un discurs al președintelui Ceaușescu, transcris cu toate greșelile gramaticale și de pronunțare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis către ţară, numărul respectiv al ziarului dispărând apoi din bibliotecile publice, prin intervenţia poliţiei secrete.


Izbucnirea revoluţiei

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés, care făcuse comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, dându-l afară şi din apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă. Au început să cânte sloganuri anticomuniste şi, în jurul acestei revolte, în zilele următoare mulțimea a crescut, Miliţia şi Securitatea  intervenind  în forţă după ce, în 17 decembrie, protestatarii au intrat în Comitetul Județean și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Armata a eșuat în încercarea sa de a restabili ordinea. Focuri de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări, forțe de securitate înarmate și tancuri s-au domolit şi au dispărut încet după miezul nopții. Centrul Timișoarei este păzit de soldați și agenți de Securitate în haine civile.

43 de cadavre ale celor împușcați mortal la demonstrație, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean, au fost sustrase de la morga spitalului și duse la București pentru incinerare, pentru ca urmele represiunii să fie șterse.

La 19 decembrie, muncitorii din fabricile timișorene nu vor să-și continue munca, coloane masive de muncitori intrând în oraș a doua zi (100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei, astăzi „Piața Victoriei”). Trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara, în încercarea regimului de a-i folosi la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor. Mai mulți militari încep la rândul lor să fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei de 20 decembrie, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți.

Bucureştiul, între revoluţie şi lovitură de stat

Pe 21 decembrie la Bucureşti, o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat, adunată pentru a asculta mesajul lui Ceauşescu rostit de la balconul Comitetului Central, s-a transformat într-o mare de proteste. Sunetul unor petarde în mulţime au transformat manifestația în haos. Se spune că cei care au început această mişcare erau timişoreni veniţi în Capitală.

O mare parte a mulțimii a plecat pe străzi, iniţial speriată de consecinţele acţiunilor din piaţă. În cele din urmă, protestatarii au invadat, în grupuri, piețele publice ale oraşului. Bucureştenii au început să iasă din case şi să se alăture acestor mulţimi. Până a doua zi, protestatarii neorganizați s-au luptat cu soldați, tancuri, TAB-uri, ofițeri ai trupelor speciale și ofițeri de Securitate. Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare sau strivire de vehiculele armatei. 50 de persoane au fost ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava.

Vestea înăbușirii sângeroase a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate. Veştile circulă repede şi manifestaţii spontane de protest apar în toată ţara.

A doua zi, demonstranţii au ocupat sediul televiziunii publice, soţii Ceauşescu au fost extraşi cu un elicopter din clădirea Comitetului Central (unde rămăseseră peste noapte, de frica protestatarilor). La vestea fugii cuplului dictatorial în majoritatea localităților din România au avut loc manifestații de protest față de regimul ceaușist și de solidarizare cu revoluția. La unele manifestații de acest fel populația a atacat sedii de partid și de stat și posturi de milițieşi sedii ale Securităţii.

În cursul după-amiezii se conturează un comandament de putere care se constituie în jurul lui Iliescu, care-şi transmite mesajele de putere de la microfonul televiziunii publice. Sunt rostite cuvântări, este anunțată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naționale, ca nou organ al puterii.

În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și echipa sa au venit la MApN de unde a luat legătura cu Moscova pentru a cere instrucțiuni.

Opinia publică internațională stă cu ochii pe România, conducătorii statelor lumii încep să trimită mesaje de sprijin al revoluției, apoi camioane cu alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ș.a.m.d. încep să fie trimise către România. Peste tot în lume, presa a dedicat pagini și uneori chiar ediții întregi revoluției române și conducătorilor acesteia.

“Teroriştii”

Deşi părea că se intră în normalitate, în seara zilei de 23 decembrie obiective importante din București și din provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuți. Ei sunt catalogaţi drept teroriști, iar populația și armata sunt chemate să apere cuceririle revoluției. Se spune că forţele loiale fostului regim sunt cele care au atacat televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, Casa Scânteii (principalul ziar al momentului), oficiile poștale, aeroporturi, gări, spitale și Ministerul Apărării.

În acele momente de panică și teroare, s-au distribuit arme civililor, care acționau în colaborare cu unitățile armatei. Dispozitivele militare sau mixte au acţionat haotic, consecința fiind pierderea de vieți omenești și mutilarea gravă a zeci de persoane. Se trăgea cu muniție de război, invocându-se prezenţa „teroriștilor”  care atacă peste tot, informații susținute și difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat. Până pe 24 decembrie, Bucureştiul a fost sub teroare, fiind împânzit de tancuri, TAB-uri și camioane, patrule de tot felul şi blocaje rutiere. Focuri de armă automată au continuat în Piața Universității și în zonele învecinate, în Gara de Nord (principala stație CFR din oraș) și în Piața Palatului.

Împuşcarea Ceauşeştilor şi sfârşitul revoltei

Pe 25 decembrie, după prinderea, judecarea de către un Tribunal Militar Excepțional şi executarea prin împuşcare a soţilor Ceuşescu (în jurul orei 15:00, în garnizoana din Târgoviște), imaginile au făcut înconjurul ţării prin intermediul postului național de televiziune şi spiritele au început să se liniştească.

Focuri de armă sporadice au mai fost înregistrate până pe 27 decembrie. Conform liderilor loviturii de stat, Ceaușeștii au fost omorâți pentru a-i opri pe teroriști, dar s-a demonstrat în mod concret că nu au existat teroriști.

Până astăzi, la fiecare Crăciun, românii îşi plâng morţii din acele zile de neuitat, care au schimbat definitiv faţa României.