Institutul Cultural Român de la Madrid marchează 25 de ani de la căderea comunismului, prin proiecțiile, de la Madrid și la Barcelona, a documentarului „Videogramele unei revoluţii”, realizat în 1992 de Andrei Ujică şi de Harun Farocki.
În 21 decembrie, Institutul Cultural Român de la Madrid încheie programul acestei luni din cadrul ediției a 5-a a Zilelor Filmului Românesc de la Cinemateca Spaniolă din Madrid, cu proiecția documentarului „Videogramele unei revoluții”.

În aceeași zi, și cu același film, ICR Madrid inaugurează, la Barcelona, ciclul „Sfârșitul unei dictaturi: Ceaușescu, România, 1989″, organizat în colaborare cu Cinemateca din Catalonia. Cele două proiecții marchează împlinirea a 25 de ani de la Revoluția Română din 1989 și de la căderea regimului comunist. Regizorul Adrei Ujică va prezenta filmul la Barcelona, pe 21 decembrie, de la ora 19, transmite ICR Madrid într-un comunicat de presă.

Cea de-a V-a ediţie a festivalului Zilele Filmului Românesc, organizat de ICR Madrid și Filmoteca Española (Cinemateca Spaniolă) în perioada 9 decembrie 2014 – 29 ianuarie 2015, propune o serie de proiecții speciale cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la căderea dictaturii comuniste din România.

Spectatorii din capitala Spaniei au putut viziona deja filme precum „Quod Erat Demonstrandum” de Andrei Gruzsniczki, „Roxanne” de Valentin Hotea sau „După-amiaza unui torționar” de Lucian Pintilie, urmând ca programul sesiunilor din luna decembrie să fie încheiat duminică, 21, când cinematograful Cine Doré va găzdui prezentarea documentarului „Videogramele unei revoluții”.

Regizorul Andrei Ujică inaugurează programul „Sfârșitul unei dictaturi: Ceaușescu, România, 1989″, la Cinemateca din Catalonia

Cu aceeași ocazie, ICR Madrid și Filmoteca de Cataluña (Cinemateca din Catalonia) organizează, la Barcelona, programul de filme „Sfârșitul unei dictaturi: Ceaușescu, România, 1989”. Selecția include opt filme de lung metraj care vor putea fi vizionate în perioada 21 decembrie 2014 – 30 ianuarie 2015, la Cinemateca din Catalonia. Regizorul Andrei Ujică participă la eveniment prezentând filmul „Videogramele unei revoluții” cu ocazia inaugurării.

Sesiunea va fi urmată de o dezbatere la care, alături de regizorul român, vor participa jurnalistul Ignacio Vidal Folch, fost corespondent al ziarului El País, în Europa de Est, în 1989, și Camil Ungureanu, lector universitar în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității „Pompeu Fabra”. Luni, 22 decembrie, Andrei Ujică va participa la o întâlnire cu studenții școlii de film Bande-à-Part, din Barcelona. Evenimentul de la Barcelona este realizat cu colaborare Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu sprijinul Societăţii Autorilor Români din Audiovizual.

Programul complet al proiecțiilor de la Barcelona poate fi găsit pe pagina web a Institutului  Cultural Roman de la Madrid.