Agenda evenimentelor destinate timpului liber nu are în orașul Valencia nici o pauză. Până pe 13 iunie în Parcul Turia, între Podul lui Calatrava și Podul de Flori, se desfășoară Festivalul Națiunilor.

Programul include spectacole de muzică și dans, demonstrații gastronomice, activități de animație multiculturală. O zonă specială este destinată artizanatului. Fiecare țară dintre cele peste 50 de țări participante va fi reprezentată prin standuri proprii.

Spectacolele care se adresează atât adulților cât și copiilor cuprind dans, muzică, umor. Nu sunt de pierdut nici expoziția de ciocolată, picturile artiștilor din America Latină, antichitățile din Argentina și Columbia, lecțiile de dans oriental și hindu, spectacolul care îl comemorează pe Michael Jackson sau nenumăratele spectacole de divertisment. Pe 13 iunie sfârșitul festivalului va fi marcat de un Carnaval al Națiunilor. Există amenajată și o zonă pentru copii cu figuri gonflabile și un trenuleț.

Programul este de luni până joi de la 11 la 15 și de la 17 până la 24; vineri și sâmbătă la fel, dar până la 1 noaptea; iar duminică de la 11 până la 24 fără întrerupere. Intrarea este gratuită.