image Nașterea, moartea, căsătoria și uneori divorțul sunt momente esențiale în viața europenilor, implicând însă și chestiuni legale. De-a lungul secolelor, statele au dezvoltat legi pentru a le reglementa, însă din ce în ce mai mulți europeni trăiesc în străinătate, viața devenind mai complicată. Săptămâna aceasta, deputaţii europeni s-au reunit cu parlamentari naționali și experți pentru a discuta despre facilitarea vieții familiilor și cetățenilor europeni.

Custodia copiilor, în cazul în care un părinte moare și părinții nu sunt căsătoriți, moștenirea unei proprietăți în cazul cuplurilor de același sex căsătorite într-un stat și care locuiesc în alt stat, care nu recunoaște astfel de căsătorii, dreptul de a-și vedea copiii în cazul unui divorț în urma căruia părinții locuiesc în diferite state membre sunt doar câteva din problemele ce apar astăzi în Uniunea Europeană.

Cooperare consolidată sau reguli europene

Aceste probleme „merită atenția eurodeputaților“, au spus în deschiderea reuniunii de la Parlamentul European președinta comisiei pentru afaceri juridice, Klauss-Heiner Lehne (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Germania) și vicepreședinta Parlamentului European Diana Wallis (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Regatul Unit).

Secretarul de stat belgian Melchior Wathelet a spus că trebuie „să lucrăm împreună asupra codului civil“, amintind că divorțul este abordat în cadrul unei cooperări consolidate în care este nevoie de mai mulți participanți (state membre) pentru facilitarea vieții cetățenilor.

Conform comisarului european Viviane Reding, este important ca libera circulație să fie „o realitate tangibilă pentru toți cetățenii europeni“. Vorbind despre cooperarea consolidată între câteva state membre privind divorțul, dumneaei a spus că este mai bine ca toate cele 27 state membre să avanseze ca grup, deoarece până acum nu au existat rezultate. Pentru moșteniri, dumneaei a propus un Certificat european de succesiune.

Dreptul familiei

Prof. Katharina Boele-Woeki a arătat în cadrul reuniunii de la Parlamentul European exemplul unor Curți de Justiție europene care nu au putut pronunța un divorț care a fost deja pronunțat în alt stat. „Nu este vorba despre un conflict între drepturi, ci despre cum putem coordona legi diferite“, a spus domnul Sjef Van Erp.

Doamna Maria da Conceição Oliveira a prezentat avantajele medierii, rapidă și avantajoasă pentru ambele părți, dar și pentru copii implicați. Cuplurile căsătorite recurg de multe ori la tribunalele din locurile unde s-au căsătorit, deși nu mai locuiesc acolo, a arătat Stephane Thomae din Bundestagul german. Richard Yung, din senatul francez, a arătat că inițiativele bi-naționale pot fi o soluție. „Putem progresa cu 2, 3, 4… până ajungem la 27“, a spus dumnealui.

Drepturile copiilor

Doamna Gabriela Thoma-Twaroch (District Court, Vienna) a cerut mai multă mediere internațională pentru accesul părinților la copii. Eurodeputata Roberta Angelilli, de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Mediatorul Parlamentului European pentru răpirile internaţionale de copii de către unul dintre părinţi, a spus că ar fi foarte utilă „consolidarea instituției Mediatorului“, conform Programului de la Stockholm.

„Când un copil este răpit de un părinte într-un stat membru și dus în alt stat, statul de origine ar trebui să aibă jurisdicție asupra copilului, iar al doilea stat ar putea avea jurisdicție doar în circumstanțe specifice“, a arătat avocata Christina Blacklaws.

Starea civilă

Vicepreședintele comisiei pentru afaceri juridice, socialistul italian Luigi Berlinguer, a spus că nu încurajează legislațiile omogene. „Vorbim despre încredere reciprocă, despre recunoaștere reciprocă“, a spus dumnealui.

Chantal Nast, directorul Comitetului Internațional privind Starea Civilă, a spus că este important ca statele membre UE să înțeleagă și să accepte certificatele de naștere eliberate în alte state membre.