Primăria din Barcelona şi Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Consulatului General al României la Barcelona, organizează expoziția “România Flashback”, semnată Andrei Pandele și Florin Andreescu.

Cei doi artişti prezintă un portret al societății românești din timpul ultimilor ani ai dictaturii lui Ceaușescu. Expoziţia este realizată în cadrul proiectului „Europa 25”, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
ICR Madrid aminteşte că acum 25 de ani, în anul 1989, odată cu căderea zidului din Berlin, Uniunea Sovietică a început să înainteze către dezmembrare (1991). Popoarele din Europa Centrală şi de Est, dominate de sistemul comunist sovietic au pornit procesul eliberării şi transformării în state democratice. În acest context, societatea românească s-a răsculat împotriva dictaturii din Republica Socialistă România. Guvernul român, axat pe cultul personalităţii lui Nicolae Ceausescu şi al clanului familiei sale, a fost singurul care a acţionat cu violenţă împotriva populaţiei, în momentul prăbuşirii sale.
Expoziţia prezintă o selecţie de documente vizuale realizate în ultimii ani ai regimului. Fotografii români Andrei Pandele şi Florin Andreescu, din clandestinitate şi eschivând controlul Securităţii – poliţia secretă din timpul dictaturii – au captat pe de o parte, viaţa cotidiană a unei societăţi sărăcite de-a lungul ultimilor ani ai dictaturii şi pe de alta, emotivitatea şi dramatismul revoluţiei populare din decembrie 1989 – care urma să culmineze cu arestarea, condamnarea şi executarea lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale.
Expoziţia poate fi vizitată la Castell de Montjuïc (Carretera de Montjuïc, 66, 08038 Barcelona), de de luni până duminică, de la 10.00 la 18.00, până în 11 ianuarie 2015.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}