Elevii care nu se arată prea interesaţi să participe la cursurile instituţiilor de învăţământ la care figurează înscrişi şi care decid să mai ia din când în când câte un „respiro”, se vor gândi acum de două ori înainte de a trage chiulul de la ore. Şi asta datorită faptului că, în orice moment, ei ar putea da nas în nas cu unul din cei 4 poliţişti-tutori din Toledo, care are sarcina să-i ia la întrebări şi să îi ducă înapoi în clasă.

Recent a fost prezentată campania împotriva absenteismului şcolar pe care Poliţia Locală din Toledo o va pune în aplicare, şi în acest an, împotriva chiulangiilor. Forurile de specialitate din învăţământ au observat că cea mai bună soluţie pentru prevenirea abandonului şcolar o reprezintă împiedicarea părăsirii nejustificate a sălilor de curs. Aşa încât, ca urmare a colaborării centrelor şcolare cu municipalitatea şi Poliţia, a fost elaborat un protocol care să poată fi aplicat în cazul depistării acelor elevi ce lipsesc nejustificat de la cursuri, petrecându-şi timpul în spaţii publice precum baruri, parcuri sau pe străzi. Concret, poliţiştii care îi identifică pe chiulangii, elaborează un raport şi îi duc pe elevi înapoi la şcoală, urmând ca direcţiunea instituţiei să anunţe familiile elevilor în cauză despre incident.

De asemenea, Poliţia pune la dispoziţie şi un număr de telefon pe care cetăţenii să-l poată apela pentru a-i denunţa pe şcolarii care lipsesc de la ore. Doar sunând la 925 28 00 47, orice cetăţean poate oferi informaţii despre chiulangii sau despre elevii care consumă droguri, cu menţiunea că respectivul apelant trebuie să indice parola „ALEVIN”, pentru a putea fi activată o alertă, care să asigure confidenţialitea informaţiei celui care denunţă şi a celui denunţat.

Doar în luna octombrie, 16 elevi cu vârste sub 16 ani şi 7 tineri cu vârsta peste 16 ani au fost aduşi înapoi în centrele şcolare de unde plecaseră, în timp ce 4 dintre ei au fost depistaţi în posesia unor ţigări de marijuana.