Locuitorii orașului madrilen Arganda del Rey sunt încă sub șocul descoperirii pe care au făcut-o serviciile de urgență noaptea trecută în locuința unor români.

O tânără de 25 de ani a fost găsită moartă într-o locuință din Arganda del Rey, un oraș aflat la 30 de kilometri de Madrid.

Potrivit publicației 20 Minutos, echipajele de urgență au găsit corpul neînsuflețit al tinerei care prezenta răni la gât, provocate cu o armă albă. În aceeași locuință a fost găsit și corpul unui bărbat care fusese spânzurat.

Primele informații, citate de presa spaniolă, indică posibilitatea unei crime pasionale, care ar fi putut fi comisă de bărbatul găsit mort, un român de 29 de ani.

Se pare că acesta se despărțise de tânăra femeie acum o lună și aseară a revenit la domiciliul acesteia unde s-a produs tragedia.

Vecinii au fost cei care au anunțat serviciile de urgență la scurt timp după miezul nopții și investigațiile arată că bărbatul nu avea antecedente, iar tânăra nu denunțase niciodată acte de violență de gen.

Crima a impresionat-o și pe Cristina Cifuentes, președintele guvernului regiunii Madrid, care a transmis condoleanțe familiilor afectate, prin Twitter.

Primăria orașului Arganda del Rey a anunțat că va organiza o ședință extraordinară, iar la ora 20 se va ține un moment de reculegere.