Campania electorală israeliană a adus pe ultima sută de metri o serie de informații explozive despre traiectoria politică a primului ministrul actual, Benjamín Netanyahu, și eternul său refuz față de o posibilă, deși tot mai puțin probabilă, înțelegere cu Autoritatea Națională Palestiniană.

Improbabilă? Da, cu un guvern de centru dreapta, prea puțin înclinat spre respectarea spiritului și prevederilor Acordurilor de la Oslo, pacte pe care chiar Netanyahu s-a străduit să le demonteze la sfârșitul anilor 90, în timpul negocierilor de la Wye Plantation.

În 1996, când partidul de dreapta Likud și-a adjudecat victoria la alegerile legislative, președintele american de atunci, Bill Clinton, l-a invitat pe viitorul premier al statului evreu, Benjamín Netanyahu, la Casa Albă. Scopul întâlnirii era acela de a măsura intențiile politicianului evreu, aprig adversar al dialogului cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care își luase angajamentul în fața electoratului ca să rezolve încurcăturile create de rivalii său laburiști.

Cu toate acestea, în timpul întâlnirii cu liderul SUA, Netanyahu a vrut să sublinieze faptul că urmărea doar o serie de modificări formale ale acordurilor, fără ca acest lucru să schimbe conținutul acestora. După doi ani de la întâlnirea din Biroul Oval, tratatele dintre israelieni și palestinieni erau… simple hârtii. În mod surprinzător, ambele părți au ales să tragă o cortină impenetrabilă peste rezultatele negocierilor.

Rezultatul a fost că liderul Likud a reușit să-și atingă obiectivul: să șteargă dintr-o suflare angajamentele politice stabilite în capitala Norvegiei. Până aici ajungem cu această amară trecere în revistă a relațiilor accidentate între israelieni și palestinieni. Ce s-a întâmplat după aceea merită să fie analizat, pentru că secolul XX nu a adus nici pace și nici conviețuirea între cele două comunități.

Noua Ordine a președinților Bush, conflictele din Afganistan și Irak, eșuatele Primăveri Arabe ale lui Barack Obama, violentele confruntări din Siria și trezirea sângerosului Frankenstein, numit Statul islamic, au trimis conflictul israeliano-palestinian în planul secund sau chiar mai bine spus, în al treilea plan al actualității.

Totuși, apropierea alegerilor din data de 17 au plasat din nou Israelul și a sa clasă politică în călimara actualității. Recent, o instituție de presă independentă din Tel Aviv a publicat un document declasificat despre presupusele concesii secrete făcute de Netanyahu palestinienilor. Se pare că este vorba de un memoriu care propune crearea unui Stat Palestinian Independent, suveran și de sine stătător, care ar putea avea granițe, recunoscute la nivel internațional, cu Israel, Egipt și Iordania.

Documentul face aluzii și la posibila retragere a Israelului în cadrul frontierelor din 1967, schimbul de teritorii pentru crearea unor zone de securitate, recunoașterea Ierusalimului ca dublă capitală, desființarea unor colonii israeliene din Cisiordania și… întoarcerea paușată și selectivă a refugiaților palestinieni în Israel. Se crede că susținătorul propunerii a fost Shimon Peres, ex-președinte al Israelului, care a organizat mai multe sesiuni de negociere cu emisari palestinieni în Amman și în câteva capitale europene.

În mod aparent, conversațiile au fost inițiate în 2011, cu încuviințarea primului ministru Netanyahu. Potrivit surselor israeliene, în vara anului 2013, un consilier al lui Netanyahu, avocatul Ytzak Molcho, i-a înmânat presupusa listă de concesii președintelui palestinian, Mahmúd  Abbas. Era vorba de o întâlnire prealabilă, destinată să îndrepte drumul pentru negocierile cu secretarul de Stat John Kerry, purtătorul bunului cuvânt al Administrației Obama. Rezultate concrete? Nici unul, ca de obicei.

Cert este faptul că premierul israelian s-a grăbit să dezmintă știrea, semnalând că niciodată nu a acceptat fragmentarea Ierusalimului, retragerea în cadrul frontierelor din 1967 sau dreptul de întoarcere pentru refugiații palestinieni.

Acum râmâne o întrebare, după reacțiile negative provocate atât în Occident cât și în Israel de controversatul discurs al lui Netanyahu din Congresul Statelor Unite ale Americii. Sunt aceste dezvăluiri, de ultimă oră, un strigăt de ajutor din partea dreptei israeliene către militanții fideli sau… o lovitură sub centură a celor care urmăresc să-l discrediteze pe „vulturul” de la Wye Plantation înaintea unor alegeri generale extrem de strânse în sondaje?