Ministrul spaniol de Interne, Jorge Fernández Díaz, a anunțat că-i va decora pe agenții Poliției Naționale și pe polițiștii români care au participat la capturarea lui Sergio Morate.

Prin acordarea acestor decorații, ministerul de Interne vrea să recunoască munca extraordinară și intervenția agilă a celor două corpuri de poliție care a dus la arestarea rapidă a presupusului asasin, Sergio Morate”, precizează instituția spaniolă pe pagina web.

Suspectul căutat de autoritățile spaniole în cazul dublei crime de la Cuenca a fost capturat joi, 13 august, la Lugoj, în județul Timiș.

Arestarea lui Sergio Morate a fost realizată în urma schimbului de informații din cadrul Biroului SIRENE, din cadrul Poliției Române, și printr-o acțiune foarte rapidă a „mascaților” de la IPJ Timiș.

Spaniolul a fost prins la două zile după ce ajunsese în România, unde credea că nu va fi găsit de nimeni.

Sergio Morate era urmărit de justiția spaniolă care a emis un ordin de arestare european pe numele său după ce au fost descoperite corpurile celor două tinere ucise în Cuenca.

Morate a apelat la Istvan Horvath, un prieten cunoscut în închisoare, în Spania, care l-a primit acasă la el în Lugoj. Se pregătea să se acomodeze într-o garsonieră din oraș, dar spaniolul a fost capturat de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale în urma unei operațiuni fulger.

În fața Curții de Apel de la Timișoara, Sergio Morate s-a declarat nevinovat de uciderea celor doua tinere, Laura del Hoyo și Marina Okarynska și refuză să fie extrădat în Spania.

La rândul său, Istvan Horvath a fost audiat deja de două ori de justiția română și este cercetat în libertate pentru acuzația de favorizare a infractorului. Românul spune că nu știa de problemele lui Morate cu legea, dar a mărturisit că acesta i-ar fi spus că a ucis-o pe Marina și pe prietena ei Laura, dar că nu l-ar fi crezut pentru că obișnuia să spună minciuni.

Autoritățile spaniole încearcă să accelereze procedura de extrădare, dar recursul înaintat de Sergio Morate pe motiv că viața îi este amenințată în Spania ar putea întârzia predarea sa între 15 și 60 de zile.