Miercuri, 09 Nov 2022

Galerie foto

[CHECK AGAINST DELIVERY]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Vom începe ședința de guvern cu două subiecte care nu sunt cuprinse în agenda de astăzi. Primul dintre ele este legat de ceea ce s-a petrecut astăzi în Egipt, la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice – COP 27, în prezența președintelui României și anume, faptul că se continuă consolidarea măsurilor noastre de asigurare a securității energetice în relația de parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. După ce, la Glasgow, la COP 26, a fost anunțat programul de dezvoltare a reactoarelor modulare mici, în colaborare directă, așa cum am anunțat, cu Statele Unite, proiect care a demarat, România fiind pionier în Europa în acest proiect, astăzi au fost prezentate de către Banca EXIM a Statelor Unite scrisorile de intenție în ceea ce privește finanțarea cu 50 de milioane de dolari a fazei a doua de realizare a reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, fază care va demara anul viitor și se va încheia în anul 2025, și cea de-a doua scrisoare de intenție, care prevede un împrumut de 3 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă, practic, finanțarea fazei a treia, fază care va demara în anul 2025 și se va încheia în anul 2030, fază care reprezintă realizarea fizică a celor două reactoare. Iată, deci, măsuri de asigurare, așa cum spuneam, a securității energetice, măsuri care se înscriu în programul nostru de asigurare a energiei curate şi, în felul acesta, consolidarea și dezvoltarea surselor noastre de energie. Este un demers care a fost decis în relația pe care am desfășurat-o la nivelul Ministerului Energiei și a fost concretizat și asumat în urma ultimei activități desfășurate de către reprezentanții Ministerului Energiei, împreună cu ministrul energiei, cu o săptămână în urmă, la Washington.

Cel de-al doilea subiect este legat de programul derulat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru Programul Operațional de ajutorare a persoanelor dezavantajate; astăzi începe faza a cincea din şase. Este un program care a început în anul 2020, iar la fiecare şase luni, persoanele dezavantajate – și vorbim de aproximativ 1,18 milioane de persoane care vor beneficia de aceste ajutoare -, ajutoare care se derulează prin fonduri europene. Prin acest demers, doresc să subliniez efectele benefice pe care noi le folosim prin derularea fondurilor europene, pentru că vorbim de efecte directe pentru persoanele la care ajung aceste ajutoare și de efecte indirecte, prin faptul că produsele care sunt folosite pentru aceste pachete sunt toate produse românești. Ca atare, le mulţumesc celor de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru implicarea și asigurarea coerenței desfășurării acestui program. Pe agenda ordinii de zi a ședinței de astăzi avem mai multe decizii. Avem un proiect de ordonanță de urgență prin care vor fi ajustate prețurile contractelor sectoriale la serviciile de transport feroviar pentru cărbune. Este o măsură foarte importantă, pentru că, prin această decizie continuăm să vizăm menținerea prețului și controlul prețului la energie, sigur, asigurând, totodată, și funcționarea transportului la cărbune pe perioada de iarnă.

O altă decizie este legată de o hotărâre de guvern prin care asigurăm, începând cu data de mâine, deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între România și Ucraina. Este vorba de punctul de trecere a frontierei de la Vicovul de Sus. Voi avea o întâlnire cu premierul Ucrainei, împreună cu care voi participa la inaugurarea punctului de trecere a frontierei; de asemenea vom avea o întâlnire bilaterală în care vom discuta aspecte legate de situația de securitate, precum și măsurile pe care țara noastră le ia în sprijinul guvernului ucrainean.

Totodată, avem două hotărâri de Guvern prin care ne asigurăm că vom continua lucrările de dezvoltare a infrastructurii în porturile Constanța și Galați. La Portul Constanța, discutăm investiții de peste 5 miliarde de lei, investiții care sunt în mod special destinate atât serviciilor publice, cât și dezvoltării componentei feroviare, fiind vorba de aproximativ 250 de kilometri de cale ferată, ceea ce asigură continuarea dezvoltării operaționale a Portului Constanța. La Portul Galați discutăm, de asemenea, despre investiții care vor asigura dezvoltarea componentei de transport multimodal. Portul Galați a căpătat o relevanță aparte, în acest moment, odată cu declanșarea conflictului din Ucraina și sprijinul pe care țara noastră l-a asigurat prin reoperaționalizarea căii ferate de la Galați la Giurgiulești, dar, în același timp, trebuie să vedem proiectul mare prin care  asigurăm conectivitatea prin fluviul Dunărea, între fluviile Dunărea și Rin. Ca atare, este o componentă de transport european, face parte dintr-un program de transport european și asigurăm toate premisele ca acest obiectiv să se îndeplinească. Vă mulțumesc foarte mult și vă doresc o zi bună!

Sursa: Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern din 9 noiembrie