Miercuri, 25 Mai 2022

Galerie foto

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua. Astăzi se împlinesc şase luni de când am preluat guvernarea. Este un prilej să privim cu optimism către obiectivele pe care ni le-am asumat. Nu o să facem un bilanţ astăzi, pentru că am convenit ca această activitate să aibă loc la sfârşitul lunii iunie, din motive şi argumente cât se poate de obiective. Ne aflăm în plin proces de finalizare a jaloanelor şi ţintelor asumate pentru trimestrul al doilea și, practic, primul semestru al acestui an. Am convenit, la nivelul coaliţiei, ca procesul de evaluare pe care îl asumasem pentru primele șase luni de guvernare, să fie prelungit până la sfârșitul lunii iunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să își îndeplinească obiectivele asumate exact așa cum sunt ele prevăzute în documentele formale. Şi aici, vă rog să acordați atenția cuvenită pentru că, așa cum a rezultat din ultima întâlnire a comitetului interministerial, sunt în curs de derulare o serie de demersuri prin care, până la sfârșitul acestei luni, să putem să înaintăm prima cerere de finanțare. Practic, săptămâna viitoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va transmite cererea către Bruxelles. Asta pe de-o parte. De cealaltă parte, până la sfârșitul lunii iunie, avem obligația să finalizăm cele 58 de apeluri din cele 69. Ca atare, este foarte important și, de aceea, am amânat această evaluare pentru finele lunii iunie, pentru că evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv de finalizare a celor 58 de apeluri. Este foarte important să transmitem mesajul de concentrare a întregii activități a guvernului pe realizarea și finalizarea întregului cadru procedural și a mecanismelor necesare, astfel încât să putem să accesăm fondurile alocate de către Uniunea Europeană, atât prin Cadrul financiar multianual, cât și prin PNRR. Sunt așteptări ale Guvernului, sunt așteptări ale autorităților locale. Este foarte important ca toate aceste posibilități de finanțare să se concretizeze în proiecte prin care să realizăm reformele asumate și investițiile așteptate.

Totodată, doresc să fac menţiunea că, aşa cum ne-am asumat luni, în cadrul coaliției, am stabilit un nou set de măsuri care să vină atât în sprijinul activității Guvernului, cât și, mai ales, în ceea ce privește continuarea programului „Sprijin pentru România”. Măsurile respective vin și au impact asupra a ceea ce înseamnă continuarea programului de guvernare, în sensul în care, la nivelul fiecărui minister, va trebui să asigurăm reducerea cheltuielilor la bunuri și servicii cu procentul de 10%. Este o decizie de solidaritate în actualele condiții economico-financiare și vă cer fiecăruia dintre dumneavoastră să luați măsurile necesare astfel încât să putem să ne încadrăm în acest procent.

Ne-am asumat ca, la nivelul colectărilor la buget prin instituțiile statului, cu preponderență prin ANAF, să asigurăm continuarea activității astfel încât să putem să avem o colectare cât mai eficientă. Începând cu luna iulie, devin obligatorii e-Factura și Radarul Mărfurilor. Am discutat cu ministrul finanțelor, cu șeful ANAF – concentrăm toată atenția pe tot ceea ce înseamnă evaziunea fiscală și, în felul acesta, asigurăm un cadru de competitivitate cât se poate de corect și de onest. Sunt măsuri pe care le-am asumat la nivel politic și pe care trebuie să le punem în aplicare la nivelul Executivului. Astăzi avem, de asemenea, două proiecte de lege foarte importante, prin care am decis să ne retragem din cele două bănci rusești: Banca Internațională de Colaborare Economică și Banca Internațională de Investiții. Ca atare, prin cele două proiecte de lege asigurăm cadrul legal de retragere și, în felul acesta, ne și îndeplinim obligațiile asumate în conformitate cu deciziile luate la nivelul Uniunii Europene privind sancțiunile adresate Federației Ruse. Vă mulțumesc!

Sursa: Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern din 25 mai