Vineri, 25 Martie 2022

Galerie foto

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Am revenit aseară de la Summit-ul excepţional la care am participat, în cadrul delegaţiei condusă de domnul președinte. Sunt câteva aspecte pe care vreau să vi le aduc la cunoștință. Primul este cel legat de decizia de înființare a încă patru battle grupuri (grupuri de luptă n.r) pe flancul de Est. Unul dintre ele va fi în România. Practic, s-a luat decizia, printr-un demers pe care țara noastră l-a făcut cu mult timp în urmă în sensul în care am dorit ca măsurile de descurajare și apărare pe flancul de Est să fie cât mai echilibrate și în măsură să asigure securitatea credibilă pentru întreg flancul estic. 

Cea de-a doua decizie, de asemenea, foarte importantă, este aceea de revedere a elementelor conceptuale, astfel încât NATO să fie în măsură să pregătească și să organizeze descurajarea și apărarea Alianței pe termen lung, concept ce va fi discutat și aprobat la Summit-ul de anul acesta de la Madrid. 

Totodată, au fost discutate elementele de consolidare a sprijinului partenerilor NATO şi, în consecință, putem spune că au fost luate decizii care vin să garanteze tot ceea ce înseamnă măsurile pe care cetățenii noștri le așteaptă în ceea ce privește siguranța și securitatea lor. Astăzi, în ședința de guvern, vom aproba Acordul privind ajutorul financiar pe care țara noastră l-a stabilit în ședința comună pe care am avut-o la Chișinău cu Guvernul Republicii Moldova, în luna februarie. Astfel, acel ajutor financiar nerambursabil, de 100 de milioane euro, va putea fi accesat de către Guvernul Republicii Moldova, acord care reprezintă principalul element de sprijinire a eforturilor Republicii Moldova de dezvoltare durabilă și, desigur, de realizare a reformelor și sprijinul pe care noi îl acordăm pentru parcursul european al Republicii Moldova. Totodată, astăzi vom aproba o hotărâre de guvern prin care venim să consolidăm măsurile luate pentru sprijinirea populației și protecția cetățenilor față de creșterea prețurilor la energie și gaze, în sensul în care, pentru companiile Nuclearelectrica și Romgaz, vom stabili ca 50% din dividende să revină statului, iar cealaltă jumătate să poată fi folosită pentru investiții, atât în ceea ce înseamnă dezvoltarea capabilităților de extracție offshore, precum și asigurarea dezvoltării reactoarelor 3 și 4 la Centrala nucleară de la Cernavodă.

În același timp, astăzi este o sărbătoare creștină importantă pentru noi toți, este Buna Vestire, este și Ziua Poliției. Vor sărbători astăzi 200 de ani de la înființare. Doresc să le mulțumesc pentru modul în care își fac datoria față de cetățeni. Ne-am asumat, prin programul de guvernare, că cetățeanul se află în centrul activității guvernamentale. Poliția este o instituție care are menire principală protecția cetățenilor. I-am văzut în nenumărate rânduri în misiune, în acțiune și sunt convins că, alături de dumneavoastră, alături de cetățeni, putem să le urăm un sincer „La mulți ani!” și succes în întreaga lor activitate! Vă mulțumesc!

Sursa: Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la începutul ședinței de guvern