Sâmbătă, 01 Octombrie 2022

Galerie foto

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Am participat la ceremonia de inaugurare a Interconectorului Grecia-Bulgaria, activitate care s-a desfășurat la Sofia, în prezența președintelui Bulgariei, a președintelui Comisiei Europene și a celorlalți președinți și premieri din Azerbaidjan, Grecia, Serbia și Macedonia de Nord. Este o activitate pe care o așteptam de mult timp, pentru că operaționalizarea acestui Interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru identificarea de noi surse de energie și, desigur, pentru diversificarea rețelelor de transport a gazelor, astfel încât Coridorul Sudic să poată asigura conectivitatea proiectului pe care noi l-am demarat și l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria și Austria – vorbim de proiectul BRUA. Prin acest Interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA și, totodată, ne ajută, la rândul nostru, să sprijinim Republica Moldova și Ucraina prin cantitățile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor. De asemenea, este important de subliniat că în întâlnirile bilaterale pe care le-am avut cu președintele Bulgariei, am discutat demersurile pe care putem să le facem împreună, astfel încât să mărim capacitatea de tranzit a gazelor. Împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societățile naționale de transport de gaz să poată să conlucreze mai bine și să folosească fondurile europene. Sporirea capacității de transport de gaz nu este doar în beneficiul țărilor noastre, ci este în beneficiul tuturor țărilor din regiune și, astfel, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală. Am discutat, de asemenea, cu președintele Bulgariei despre proiectele noastre pentru asigurarea navigabilității pe Dunăre, despre proiectul Fast Danube și, desigur, despre proiectul prin care ministere de transport din România și Bulgaria s-au angajat să realizeze o nouă construcție peste Dunăre. Este vorba de al doilea pod Giurgiu-Ruse. Totodată, sunt o serie întreagă de alte oportunități în relațiile bilaterale dintre țările noastre. Am subliniat cât se poate de clar că relațiile comerciale au ajuns la o sumă consistentă, aproximativ 6,5 miliarde, crescând până în acest moment cu 30% față de anul trecut. Sunt, de asemenea, de menționat elementele, concluziile în urma întâlnirii bilaterale cu președintele Azerbaidjanului. Am primit asigurări că există cantitățile de gaze necesare pentru a putea să asigurăm cantitățile necesare pentru această iarnă. Există și o serie de proiecte pe care le avem în vedere în ceea ce privește tranziția către energie verde și, desigur, există un interes pentru accentuarea relațiilor bilaterale în ceea ce privește dezvoltarea unor proiecte de petrochimie, ținând cont că Azerbaidjanul are atât resurse, cât și o serie de investiții pe care vrea să le facă în țara noastră. Cu premierul Mitsotakis am discutat aspectele legate de operaționalizarea acestui Interconector și de posibilitatea ca în viitor să putem să fim beneficiarii transportului de LNG și descărcarea lui în terminalele din nordul Greciei. Vorbim de terminalul de la Alexandroupolis și există foarte mare disponibilitate astfel încât să putem să beneficiem și de acest suport tehnic. Ca atare, în acest moment pot să dau asigurări că avem cantitățile necesare de gaz, iar țara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului. Vă mulțumesc!

Sursa: Declarații de presă susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă după vizita la sediul Ambasadei României la Sofia