Îmi amintesc că în mai 1976, în ajunul primei vizite oficiale a regelui Juan Carlos în Statele Unite ale Americii, ziarul New York Times publica rezultatele unui relevant sondaj Gallup despre monarhul spaniol și locul pe care îl ocupa imperiul lui Felipe al II-lea în lume.

Am rămas uimit să văd că pentru mulți americani Spania era o țară aflată la granița cu Columbia. Sau cu Ecuador, ce mai conta.

În nedumerirea mea ușor de imaginat, un coleg american mi-a mărturisit că pe președintele francez Valery Giscard d’Estaing l-au confundat cu monarhul unui principat din Pirinei.

Mi-am adus aminte de crasa ignoranță a americanilor acum câteva săptămâni, când congresmanul Dana Rohrabacher, președintele subcomitetului de relații extrene pentru afaceri europene, euroasiatice și… amenințări iminente al Camerei Reprezentanților, a descoperit existența unei țări “inutile” sau “neviabile”: Macedonia. Potrivit congresmanului, acest stat, creat în anii 90, trebuia să… dispară. Populația albano-kosovară trebuia să se integreze în Kosovo, în timp ce minoritatea bulgară putea sau trebuia să aleagă cetățenia bulgară. Pe scurt, trebuia să se termine cu aceste creații de la sfârșitul războiului rece, a căror existență pe bătrânul continent îi descumpănește pe legislatorii de la Washington.

Trebuie să amintim că în această perioadă diplomații americani de carieră, autori ai unor excelente lucrări monografice despre țări necunoscute și îndepărtate, sunt închiși în Gulagul administrativ al Departamentului de Stat. Unii nu sunt de încredere, pentru că au lucrat pentru administrația Obama, alții…


Adevărul este că în momente critice, Donald Trump are îndoieli privind relațiile cu anumite țări din Europa orientală. În cazul concret al Ucrainei, actualul chiriaș de la Casa Albă nu știa dacă trebuie să apere poziția autorităților de la Kiev, care împărtășesc idealurile  “lumii libere”, sau să se mențină neutru față de manevrele diplomatice ale Kremlinului. Decizia lui Putin de a recunoaște pașapoartele locuitorilor regiunii secesioniste controlată de ruși, a scos în evidență necesitatea de a-i sprijini pe ucraineni.

Unde mai pui că grupurile politice de la Kiev au cerut, la unison, protecția Washingtonului. Cineva a trebuit să-i amintească lui Trump că Ucraina, Georgia și Moldova au ales umbrela protectoare a Alianței Nord-Atlantice. Mai mult, că guvernanții lor au solicitat, la un moment dat, intrarea în NATO.


În mod evident, atât nefericita greșeală a congresmanului Rohrabacher, cât și poziția neclară a președintelui au generat nervozitate absolută în cancelariile țărilor din Europa de Est, mai ales ale statelor care au devenit, în ultimele luni ale mandatului lui Barack Obama, țări de ligia întâi a frontului, chemate să protejeze “lumea liberă” împotriva “amenințării” Rusiei. De fapt, unii analiști politici europeni au anticipat chiar o posibilă retragere a sutelor de tancuri Abrams, mașinilor de luptă Bradley și a mortierelor autopropulsate Paladin, plasate în Polonia, România și în țările baltice de proaspătul, atunci, câștigător al premiului Nobel pentru Pace.

“Să nu vă fie teamă”, a avertizat actualul chiriaș al Casei Albe prin trimisul său special, Hoyt Yee, care a reiterat dorința administrației americane de a întări flancul de est al Alianței Nord-Atlantice.

Totuși, perspectivele unei modificări ale granițelor bătrânului continent, ale dispariției statelor suverane în cazul unui conflict armat, creează o senzație de insecuritate în sânul populației unor țări din zonă. Cine mă protejează în caz de pericol? La această întrebare, formulată de o echipă de sociologi ai organizației WIN/Gallup, locuitorii din Bulgaria, Grecia, Slovenia și Turcia, țări membre ale NATO, s-au înclinat spre… Rusia! În mod curios, pentru bulgari și greci principala amenințare vine din Turcia, membru al Alianței Nord-Atlantice. La rândul lor, rușii se gândesc la o posibilă coaliție cu China. Românii preferă pactul de securitate cu Statele Unite, în timp ce ucrainenii și bosniacii ezită între protecția Rusiei și cea a SUA.

Toate acestea scot în evidență fragilitatea proiectului european. Se ridică întrebarea dacă nu cumva aceasta este adevărata linie a noii politici externe americane. De fapt, Donald Trump, ezitantul Trump, pare să-și fi însușit maxima lui Iuliu Cezar și a lui Napoleon:  “dezbină și vei stăpâni”.