Ambasada României din Spania organizează o sesiune de informare pentru cetăţenii români interesați de obţinerea unui loc de muncă sau pentru începerea unei afaceri. 

Evenimentul va avea loc la Centrul Santamarca, Calle de Costa Rica 30 (linia de metrou 8, staţia Colombia), din Madrid, vineri, 2 iunie, între 9:30 şi 14: 30.

Sesiunea este organizată prin Biroul pe Probleme de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul ambasadei de la Madrid, împreună cu Serviciul Public spaniol de Ocupare a Forței de Muncă.

Se vor organiza scurte ateliere privind:

  • pregătirea unui curriculum vitae;
  • tehnici de interviu pentru angajare;
  • prestaţii şi ajutoare pentru șomaj; ajutoare pentru mobilitate in Europa;
  • instrumente pentru căutarea unui loc de muncă în Spania şi în restul Uniunii Europene;
  • formarea profesională;
  • antreprenoriatul.

Persoanele care vor să participe la această sesiune de informare se pot înscrie printr-un mesaj trimis la adresa [mail]madrid.social@mae.ro[/mail] sau prin telefon la numărul 913 507 356, până în seara zilei de 30 mai.