Importanța exprimării sentimentelor într-o relație intimă nu ar trebui subestimată. A recunoaște ceea ce simțim permite strângerea legăturii și apropierea emoțională, ceea ce îmbunătățește toate aspectele relației.

„Reținerea sentimentelor duce la distanță și deconectare”, spune psihologul Jennice Vilhauer, autorul cărții „Gândește-te la viitor cu optimism” (Think Forward to Thrive: How to Use the Mind’s Power of Anticipation to Transcend Your Past and Transform Your Life).

Dar chiar cunoscând cât de importantă este exprimarea emoțiilor, multe persoane se tem și evită să își exprime sentimentele, mai ales atunci când se supără. Motivul cel mai des invocat este: “Nu vreau să provoc o dispută.”

Cum să transmiți însă că ești deranjat sau nefericit fără să provoci un scandal? Iată trei pași care te-ar putea ajuta să te exprimi.

1. Nu crede de la început că vei primi un răspuns negativ

Plecând de la ideea că dacă îți exprimi sentimentele vei declanșa disputa este o parte a problemei. În mod obiectiv, cei mai mulți oameni cred asta pentru că au trecut prin experiența de fi încercat să își exprime sentimentele și totul a devenit o discuție în contradictoriu. Dar atunci când îți imaginezi că ceva va merge rău, te pregătești să fie rău.

Când oamenii se așteaptă la o dispută, evită să își exprime emoțiile negative până când devin atât de supărați încât nu se mai pot abține. Sentimentele care poate au fost reținute mult timp explodează în așa fel încât par un atac asupra celeilalte persoane.

În loc să faci asta, imaginează-ți cum ar fi să discuți calm cu partenerul tău. Când crezi că discuția nu va merge rău, poți anticipa un rezultat pozitiv, iar abordarea și energia ta vor fi cu totul diferite când inițiezi conversația cu perechea ta.


2. Folosește formula „Simt că” fără să te justifici

Exprimarea sentimentelor poate face să te simți vulnerabil. În consecință, cei mai mulți oameni tind în mod natural, să dorească să își justifice sentimentele, adesea dând vina pe cealaltă persoană, într-o oarecare măsură: „Sunt supărat pentru ce ai zis și pentru ce ai făcut”.

Dar aruncând vina pe celălalt, declarând că el este sau ea este culpabilă pentru ce simți tu, cealaltă persoană ia o atitudine defensivă și nu mai aude ce spui.

În loc de asta, încearcă să-ți declari sentimentele și să pui punct după fiecare emoție, așteptând un răspuns: Mă simt deranjat. Mă simt frustrat. Sunt trist. Cei mai mulți oameni consideră acest lucru mult mai greu decât pare, deoarece exprimarea unei emoții fără justificare poate să-i facă să se simtă ciudați sau expuși. Dar dacă persoanei căreia îi vorbești îi pasă de tine, reacția firească va fi „De ce?”. Acea persoană este implicată și te invită la conversație.

3. Exprimă ceea ce dorești înainte să spui ceea ce nu vrei

Cele mai multe sentimente negative sunt create de ceva ce nu îți place sau ceea ce nu vrei. Pe de altă parte, atunci când nu dorești ceva, există altceva ce vrei: „Sunt furios pentru că nu îmi place să fiu dat afară, vreau să fiu ascultat.” Sau: „Mă simt rănit pentru că nu îmi place să fii tot timpul ocupat, vreau să petreci mai mult timp cu mine” .

În loc de asta, treci peste partea cu ceea ce nu dorești și mergi direct la ceea ce vrei, evitând să îl pui pe celălalt în defensivă. Astfel îi dai posibilitatea să priceapă ce ar putea să facă pentru a îmbunătăți situația, iar tu ai șanse mai mari ca nevoile și dorințele tale să fie ascultate.

Metoda veche:
Tu: Sunt supărat pentru că tu nu petreci niciodată timp cu mine (acuzând)
Partenerul: Despre ce vorbești? Mereu suntem împreună. (defensiv)

Metoda nouă:
Tu: Sunt supărat. (sentiment fără justificare)
Partenerul: De ce ești supărat? (invitație la conversație)
Tu: Te iubesc și vreau să petrecem mai mult timp împreună. (spui ce vrei)
Partenerul: Și eu aș vrea asta.

Să schimbi modul în care îți exprimi sentimentele este mai greu decât pare. Te încurajez să repeți în minte întâi, apoi cu alte persoane, înainte să încerci cu partenerul. Avantajul de a-ți vedea nevoile satisfăcute și de a crește intimitatea sentimentelor merită tot efortul”, spune psihologul Jennice Vilhauer, care a fost invitată să discute pe acest subiect și la celebrele colocvii TED Talks.

[youtube id=”FwLeiY5f7sI” align=”center” mode=”lazyload” autoplay=”no” maxwidth=”600″ grow=”yes”]