Spania va avea nevoie de trei sau patru ani pentru a reveni la rata şomajului anterioară crizei, apreciază ministrul Muncii, Celestino Corbacho.

Rata şomajului din Spania creşte continuu după cel de-al treilea trimestru din 2007, când s-a situat la 7,95% din populaţia activă. În cel de-al doilea trimestru al acestui an, rata a urcat la 20,09%, potrivit institutului naţional de statistică. Numărul total al şomerilor a ajuns la peste 4,6milioane, potrivit celui mai recent Studiu privind Populatia Activa.

Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, a indicat că Spania a înregistrat o rată şomajului de 20,3% în luna iulie, cel mai ridicat nivel din zona euro, comparativ cu media de 10% din regiune. Spania a ieşit la începutul anului din recesiunea profundă cu care s-a confruntat din 2008.