ACTUALIZARE: ULTIMA ORĂ: Copilul de doi ani, sechestrat la creșa din Colmenar de Arroyo (Madrid) a fost eliberat!

Negociatori de la Garda Civilă spaniolă încearcă să ajungă la o înțelegere cu un bărbat care a ocupat o creșă, într-o localitate din nord-vestul regiunii.

Agenții Gărzii Civile au fost alertați la 10:30 după ce un bărbat ar fi intrat înarmat într-o creșă („guarderia”) din localitatea Colmenar de Arroyo.

Ultimele informații, transmise de postul de radio Cadena Ser, indică faptul că bărbatul are 50 de ani și reține un minor.

Nu se cunosc motivele acestui sechestru, dar potrivit martorilor citați de Cadena Ser, bărbatul ar pute fi un localnic.

Experții de la Garda Civilă discută de la ora 13 cu bărbatul care ar putea fi înarmat cu un cuțit.

Surse citate de presa spaniolă precizează că nu există nici o relatie între bărbatul de 50 de ani și copil care a fost reținut în interiorul creșei.