Mii de copii români din Spania sunt elevi ai cursului opţional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească, organizat şi finanţat de Institutul Limbii Române (ILR). Cursul este gratuit, a început în anul 2007 şi se extinde de la an la an, bucurându-se de sprijinul şcolilor spaniole şi de o creştere continuă a numărului de elevi.

Teodora Gabriela Soporan predă Limbă, cultură și civilizație românească, la 3 școli din orașul Alcalá de Henares: „Juan de Austria”, „Cristobal Colón” şi „Daoíz y Velarde”. Anul acesta are aproape 100 de elevi înscrişi la curs şi mărturisește că îi place să predea și iubește copiii. De aceea, ca mulţi alţi profesori români din Spania, merge la ore încărcată cu materiale sau trage după ea valiza cu calculatorul și un video-proiector, ambele din dotarea personală, pentru a face orele de română cât mai plăcute pentru copiii născuți în Spania. Născută în localitatea Frata, județul Cluj, Teodora Gabriela Soporan este absolventă a Facultății de Sociologie-Psihologie și a Colegiului Pedagogic din Cluj-Napoca și în prezent urmează cursurile de limbă engleză și franceză la Escuela Oficial de Idiomas din Alcalá de Henares. Crede că atunci când înveţi o limbă străină, îmbrăţişezi o cultură şi înveţi să-i îndrăgeşti pe oamenii acelui popor.

– Când ați început această aventură și de ce faceți asta?

În anul 2008, când m-am prezentat la concursul organizat la Ambasadă și am susținut probele din programa Institutului Limbii Române și un interviu în limba spaniolă, obligatoriu, deoarece trebuie să avem o relație directă cu profesorii spanioli și cu directorii școlilor unde predăm.

Aveam dorința să îmi reiau activitatea la catedră, după ce în România am lucrat ca educatoare și am predat o perioadă limba română. Acest program mi s-a părut o idee extraordinară, pentru că vedeam această nevoie în multe familii, de a-şi păstra cultura, de a nu rupe rădăcinile. Cursul e foarte important în procesul de formare a identității personale a copiilor, pentru că am observat că ei, la un moment dat, nu mai știu cine sunt și de unde vin ei sau părinții lor. Când întrebam care e capitala țării lor, mulți spuneau Madrid, pentru că țara lor e cea în care trăiesc. Pentru cei născuți aici, era și mai dificil…De aceea, proiectul mi s-a părut foarte bun de la început și am crezut că mă potrivesc în el.

Nu e ușor, adică nu e atât de ușor precum s-ar putea crede. E o mare provocare, deoarece avem grupuri eterogene, formate din copii veniți din toate colțurile țării, ceea ce este pozitiv, diferite și ca vârste, și ca număr de ani de când trăiesc în Spania. La grupele de acum, cei mai mulți dintre copii s-au născut în Spania, iar cei născuți în România au venit aici la vârste foarte mici.

În universul lor, cultura română nu are un loc foarte bine stabilit la început, dar după ce vin la curs, încep să fie curioși și să pună întrebări. Îmi place foarte mult când facem un text din Creangă și unii îmi spun că mai știu câte ceva de la bunici. Bunicii încearcă, sau când vin aici, sau când merg copiii în țară, să-i mai învețe câte o poezie, să le mai spună câte o poveste și, la rândul lor, sunt foarte fericiți atunci când copiii le recită sau le spun că au mai învățat câte ceva în limba română. Pentru mine e foarte plăcut să aud că aceste ore au un astfel de impact. E greu pentru copii, doarece vin după-amiaza la acest curs,după ce au avut multe ore în limba spaniolă, s-au străduit deja o mare parte din zi. De aceea au nevoie de ore mai ludice, mai ales grupele mici, de grădiniță. Acești copii învață prin joc aproape orice, aşa că poeziile, cântecelele și jocurile sunt fundamentale. Dar şi pe cei mari trebuie să-i distrez cumva. De exemplu, tocmai am avut un joc simpatic: am împărțit în clasă proverbe tăiate în două, astfel încât să fie nevoiți să își găsească fiecare jumătatea. Se distrează foarte tare!

Trebuie să fii creativ, pentru că în afară de faptul că vin puțin obosiți la ora de română, gândesc în limba spaniolă. Misiunea mea e să îi fac să petreacă ora de română în mod plăcut, să rămână cu ceva și să revină cu plăcere data viitoare.

– În munca dvs., părinții au un rol important. Ei sunt cei care au un interes vădit pentru ca micuții să învețe limba română și probabil că vă sprijină, într-o oarecare măsură. Ei vorbesc limba română cu copiii?

Depinde de situație. Când copiii au nevoie de ajutor la temele de școală, e necesar să vorbească în limba spaniolă. Problema nu e asta, e normal să vorbim spaniola, ci amestecul limbilor, deoarece dacă pronunți un cuvânt românesc cu terminație spaniolă sau un cuvânt spaniol cu terminație românească, în mintea copilului se creează confuzie. Diferența ar trebui, deci, să fie foarte clară și limbile să nu se amestece. Pe mine mă surprinde că părinții români, venind după copiii lor la ora de română, întreabă în spaniolă: “qué tal ha ido la clase?”. Asta, deși avem o regulă foarte clară: la ora de română vorbim în limba română. Am elevi din familii mixte, așa că traducem lecția pentru ei și vorbim spaniolă, dar atunci când contextul o cere.

De exemplu, toate obiectele care sunt rechizite sau au legătură cu școala în limba română sunt necunoscute pentru copii, deoarece le-au asimilat in spaniolă. Cuvinte precum cretă, tablă, stilou, ghiozdan, penar etc. le sunt necunoscute până încep cursul de română.

Relația cu părinții este foarte bună, ei creează motivația inițială, dar ulterior copiii nu mai vin de  dragul părinților, ci pentru că le place, își fac prieteni și învață lucruri diferite, cu care se pot identifica. De curând, un director de școală îmi spunea că elevii români nu simt aceeași emoție ca cei spanioli atunci când se vorbește despre eroii din istoria Spaniei. La orele de istorie, emoția e importantă și de aceea eu încerc să le aduc mai aproape aceste figuri istorice. Mă refer la cei mai mari. La elevii mai mici, eu sunt satisfăcută dacă văd un mic progres, fie că se integrează în joc, fie că vorbesc mai fluent limba română. Acesta este obiectivul principalal cursului, iar la cei mai să știe să se exprime și în scris, nu numai oral.

– Manualul pe care îl aveți la dispoziție pare conceput pentru copiii mai mari.

Așa este, e pentru cei care au obișnuința și ușurința de a citi, iar la cei mai mici avem nevoie de texte scurte, cu exerciții pe grupe, în echipe. Dar cu o imagine, un cântec, o ghicitoare, reușesc să le captez atenția. Sau chiar cu un desen al unui coleg, pe care copiii sunt capabili să-l înțeleagă mai bine decât noi, adulții. Acum învățăm tot ce e legat de iarnă, cântăm “Săniuța fuge” sau ”Vine iarna, a sosit în zori”. Cu fiecare cântec, ei își îmbogățesc vocabularul, pentru că învățăm despre ger, polei sau viscol. Așa reţin cel mai bine și unii copii își aduc aminte de anumite cuvinte, pe care le-au auzit de la părinți. Iarna, e adevărat, nu prea merg în vacanță în România, însă după ce petrec o lună în România în timpul verii, în toamnă se vede ameliorarea: vin cu mai multe cuvinte în vocabular, au o mai mare fluență în exprimare. Astfel, își dau seama direct de utilitatea orelor de limba română, deoarece în România sunt obligați să vorbească și să fie înțeleși de copiii de acolo și de membrii familiei care nu știu spaniola. E important și util, chiar dacă e mai greu la început.

– Cum sunt copiii românilor? Pot face parte din generația care, cu experiența dobândită aici, să contribuie la schimbarea în bine din România?

Eu cred că da, pentru că sunt bilingvi, ceea ce e un foarte mare avantaj. S-au născut aici, limba spaniolă și cultura spaniolă sunt asimilate, limba română și cultura română pot fi și mai bine înțelese când se vor întoarce, dacă vor dori asta. Dar eu îi văd înzestrați cu abilitatea de a se adapta oriunde. E foarte important un lucru şi eu îi sfătuiesc, când pleacă definitiv în România, să nu rupă legătura cu limba spaniolă. Părinților le spun să ducă de aici cărți, cd-uri, să-i stimuleze să vadă desene animate în spaniolă, să asculte muzică spaniolă, să practice limba, pentru că dacă nu o practică, o uită. O limbă se dezvoltă în permanență, de aceea trebuie cultivată. De aceea, le spun să nu piardă contactul cu spaniola, pentru că e un avantaj evident, atât la studiile pe care le vor face în continuare, cât și în perspectiva găsirii unui loc bun de muncă. Cu experiența lor de aici, țara nu are decât de câștigat.

– Cum se adaptează acolo? Sau depinde de momentul în care pleacă, de vârsta lor, mai ales, și de participarea la cursul de română?

Am elevi care s-au întors în România și se descurcă foarte bine.

Din păcate, economia dictează momentele decisive, de plecare și întoarcere. Copiii care vin aici sunt ușor debusolați, pentru că au nevoie să se integreze, iar când se întorc acolo, trebuie să se readapteze, deoarece au pierdut legătura cu țara și cu limba. De asemenea, își fac prieteni aici și dintr-o dată trebuie să plece. E un nou început, câteodată traumatizant, dar, din fericire, copiii au această capacitate extraordinară de a vedea lucrurile bune din jurul lor și de a merge mai departe.

Integrarea depinde de familie și de pregătirea întoarcerii. Nu e bine să meargă în timpul anului școlar, pentru că pierd din noțiunile de aici și perioada de adaptare acolo poate fi mai lungă. În general, eu am reacții bune de la copiii care s-au întors în România. După ce trec de perioada de nostalgie, de dor de prietenii de aici, se adaptează bine și elevii care au fost buni la școală aici sunt buni și în țară.

– Ce v-ar plăcea să faceți la acest curs de limbă, cultură și civilizație românească și până acum nu ați reușit?

Mai multe concursuri, pentru că e o metodă mai interesantă de a evalua progresul copiilor. E important să-i stimulăm pe copii, de aceea eu le mai dau câte o diplomă, câte ceva dulce, dar nu pot să-mi permit să le cumpăr mai mult de o Eugenia. Ar fi util să avem aproape o librărie de carte românească pentru copii, cu prețuri mai accesibile. Cărți, reviste cu rebus, cd-uri, din când în când ar fi un motiv de bucurie, așa cum au avut când le-am oferit  mici cadouri de la Institutul Limbii Române. Copiii au talent, fie la pictură, fie la ghicitori sau la scris. Mulțumirea mea ar fi ca măcar la sfârșit de an școlar să le pot oferi câte o carte de lectură pentru vacanță!

Un alt plan este să realizăm, într-o variantă adaptată, concursul de cultură generală, care până acum doi ani s-a organizat la Ambasadă, o competiție care ne-a adus multe satisfacții, atât copiilor, cât și părinților, dar și mie, pentru că am ajuns până în finală. Copiii au fost încântați, au învățat multă istorie şi geografie, îşi vor aduce aminte mereu de momentele acelea. Poate vom avea șansa să continuăm aceste competiții și să găsim o soluţie pentru a-i recompensa pe copiii români cu premii care să-i facă fericiţi!