Luni, 01 August 2022

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al Nahyan.

Dialogul a avut loc în contextul proiectelor convenite în cadrul vizitei desfășurate la Abu Dhabi și a discuției telefonice din 27 iulie a miniștrilor Afacerilor Externe. Cele două părți au decis să urmărească periodic derularea proiectelor convenite în domenii legate de energie, agricultură, investiții, educație și securitate cibernetică.

Premierul României a subliniat nivelul cooperării pe fiecare din domeniile importante și a mulțumit pentru interesul președintelui Emiratelor Arabe Unite, pentru timpul și dorința de a monitoriza aceste proiecte. Totodată, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat desemnarea unui înalt oficial român guvernamental pentru a gestiona direct relația cu partenerul emiratez.

Președintele Mohammed bin Zayed Al Nahyan a mulțumit la rândul său românilor pentru toată susținerea și deschiderea în cooperarea bilaterală, anunțând că a desemnat responsabili și a stabilit termene pentru fiecare proiect care va fi derulat în parteneriat.

Sursa: Convorbirea telefonică a prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al Nahyan