În cadrul procesului de apropiere și cunoaștere a reprezentanților pe care România îi are în Parlamentul european, în data de 15 aprilie a anului curent, s-a desfășurat în Madrid reuniunea cu participarea membrilor comunității romanești din Regatul Spaniei.

Reuniunea organizată de către Asociația Națională Solimundo al cărui președinte, dl. Claudiu Traian Covaciu a făcut-o posibilă prin invitația transmisă europarlamentarului Maria Grapini, dând curs unei mai vechi dorințe în acest sens și anume luarea pulsului cât și a cunoașterii într-o manieră directă, nemijlocită, a problemelor fierbinți pe care comunitatea românească din Regatul Spaniei le revendică, ele fiind, prin extensie, și ale mai multor comunități de români din Uniunea Europeană și nu numai.

Primirea europarlamentarului Maria Grapini a fost făcută într-o manieră tradițional românească în fața locului de desfășurare a reuniunii, cu pâine și sare alături de ștergarul tipic locurilor natale.

Reuniunea a fost deschisă prin intonarea Imnului national al României de către corul copiilor Bisericii Evangheliste “Harul” din Madrid, urmat de prezentarea invitatului de onoare și proiecția unui material video.

Președintele Asociației Solimundo, Claudiu Traian Covaciu a făcut o trecere în revistă asupra dinamicii activității din sfera mediului asociativ în care este deosebit de activ prin punctarea obstacolelor care se interpun în viață de zi cu zi a cetățenilor români pe drumul aspirațiilor lor legitime către o viață mai bună, o necesară afirmare profesională cât și a unui firesc echilibru emoțional prin asigurarea unei protecții reale a familiei ca celula importanta a comunității din cadrul societății actuale.

În intervenția sa, europarlamentarul Maria Grapini a trasat liniile importante în conformitate cu viziunea sa legată de educație și cultură.

În acest sens a menționat lema “la muncă egală, plată egală”, aducând tribut idealurilor care au îndemnat-o să se implice în activitatea política și sub care înțelege că trebuie să-și desfășoare mandatul încredințat. De asemenea, a făcut referire la țara gazdă ai cărei europarlamentari, colegi cu ea, reușesc să formeze o adevărată echipă pe terenul apărării interesului national spaniol, lucru care o bucura dar o și întristează în același timp deoarece acest spirit de echipă, demn de admirat, nu se regăsește și în mijlocul europarlamentarilor care reprezintă România.

Totodată, s-a referit și la întâlnirea pe care avut-o la Ambasada României din Madrid unde a putut aborda problematica cetățenilor romani cu noul ambasador desemnat, într-o manieră deschisă și care a vizat și înființarea unei burse a locurilor de munca vacante pentru a se inversa dinamica importului de forță de munca asiatica.

În cadrul galei premiilor ACT (antreprenoriat- cultura-tradiții) care se afla deja la a doua să ediție, au fost prezentate că imperative a ordinii de zi problematica dublei cetățenii, urmata de cea a cetățenilor romani care nu pot obține acte de rezidenta, găsirea de soluții în fata abuzurilor prin care multe familii de romani își pierd copiii, aceștia fiind luați sub tutela autorității statului, simplificarea modului de acordare on-line a programărilor la misiunile consulare romanești și abordarea într-o maniera pragmatica și diferita a procesului de integrare a romanilor care doresc reîntoarcerea în patria mama.

De asemenea, s-a prezentat portul tradițional românesc din sfera perpetuării tradițiilor și valorilor naționale, o prezentare de carte cât și activitatea de cooperare la nivel asociativ fiind, în acest sens, galardonati cu diplome ACT membri ai comunității romanești care locuiesc de ani buni pe meleagurile iberice și sunt implicați activ în mediul asociativ, antreprenorial și cultural.

În semn de respect pentru activitatea Domniei sale i-a fost decernată o diplomă de excelența din partea Asociației Naționale Solimundo, recunoscandu-se asftel abnegația și patriotismul de care dă dovada în calitatea sa de demnitar.

Decebal Dimitrie Marinescu

Comunicat de presă: Asociația Națională Solimundo