Această sumă se adaugă sumei de 132,7 milioane EUR plătite în 2020 statelor membre care au solicitat o plată în avans. 17 state membre și 3 țări candidate au solicitat sprijin din FSUE: Austria, Belgia, Croația, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România și Spania. Albania, Muntenegru și Serbia. 

În contextul urgenței sanitare provocate de pandemia de COVID-19, sprijinul financiar acordat prin FSUE finanțează asistența medicală, achiziționarea și administrarea de vaccinuri, echipamente individuale de protecție și dispozitive medicale, costurile asistenței medicale, analizele de laborator, sprijinul de urgență acordat populației și măsurile de prevenire, monitorizare și control al răspândirii bolii, protejând astfel sănătatea publică.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Uniunea Europeană a fost unită în fața pandemiei de coronavirus și a făcut dovada solidarității într-un moment dificil. FSUE este un simbol clar în acest sens, oferind o mână de ajutor țărilor pentru a face față urgenței sanitare fără precedent, atât statelor membre ale UE, cât și țărilor aflate în proces de aderare la Uniune.”

Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a adăugat: „De la începutul pandemiei, suntem alături de partenerii noștri din Balcanii de Vest. Mă bucur că Albania, Muntenegru și Serbia au putut beneficia de sprijinul FSUE. Aceasta este încă o dovadă a angajamentului UE de a sprijini regiunea în lupta împotriva coronavirusului, oferind, acolo unde este posibil, acces la aceleași mecanisme de asistență la care au acces statele noastre membre.”

Dintre țările candidate care au solicitat sprijin din FSUE, Albania și Muntenegru au primit sprijin financiar la sfârșitul anului 2021, în timp ce pentru Serbia semnarea acordului de delegare este în curs de desfășurare, iar asistența financiară din FSUE urmează să fie plătită la scurt timp după semnare.

Context

Ca parte a răspunsului excepțional al UE la pandemia de COVID-19, domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate al UE (FSUE) a fost extins în martie 2020 pentru a acoperi urgențele majore de sănătate publică.

În martie 2021, Comisia Europeană a propus un pachet global de sprijin financiar în valoare de aproape 530 de milioane EUR în cadrul FSUE pentru 17 state membre și 3 țări candidate, în vederea combaterii urgenței sanitare majore provocate de pandemia de COVID-19. La 20 mai 2021, Consiliul și Parlamentul European au aprobat această propunere.

Cele trei țări candidate au depus cererea completă de sprijin din cadrul FSUE în iunie 2020. În vara anului 2021, Comisia a adoptat deciziile de punere în aplicare de acordare a contribuției financiare din FSUE țărilor beneficiare. În conformitate cu Regulamentul privind FSUE, în timp ce țările UE gestionează sprijinul financiar în cadrul „gestiunii partajate”, țările candidate trebuie să semneze un acord de delegare cu Comisia. 

Mai multe informații

Sprijin din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de coronavirus

Plăți de urgență din FSUE pentru combaterea urgenței sanitare legate de coronavirus, pe țări

#EUSolidarity #EUSolidarityFund

Sursa: Politica de coeziune a UE: Aproape 385,5 milioane EUR din Fondul de solidaritate al UE pentru 19 țări pentru a face față urgenței sanitare provocate de coronavirus