Această propunere vine în completarea asistenței umanitare pe care UE o acordă persoanelor care fug din Ucraina, mai ales în cursul călătoriei lor prin Uniune, și este pe deplin coerentă cu acquis-ul UE în materie de azil și cu acțiunea externă a Uniunii. 

De la începutul invaziei militare a Ucrainei de către Rusia, peste 3,8 milioane de persoane care fug din calea războiului au ajuns în Uniunea Europeană.

UE și statele sale membre depun eforturi considerabile pentru a le oferi acestor persoane asistență umanitară și protecție temporară, inclusiv acces la piața muncii, la locuințe, la asistența medicală și la educație pentru copii. Una dintre nevoile cele mai urgente ale refugiaților este de a-și converti bancnotele UAH în moneda țării gazdă.

Propunerea urmărește promovarea unei abordări coordonate la nivelul tuturor statelor membre, pentru a le oferi persoanelor care fug din Ucraina aceleași condiții de conversie a bancnotelor lor UAH în moneda locală, indiferent de statul membru care îi găzduiește. Această abordare a fost necesară având în vedere faptul că Banca Națională a Ucrainei a fost nevoită să suspende schimbul bancnotelor UAH în valută pentru a proteja rezervele limitate de valută ale Ucrainei.

Prin urmare, instituțiile de credit din statele membre ale UE s-au arătat reticente față de efectuarea schimburilor valutare, din cauza convertibilității limitate a bancnotelor UAH și a expunerii la riscul valutar. Unele state membre au în vedere instituirea de programe naționale care să sprijine convertirea unei sume limitate de grivne de persoană, iar scopul Comisiei este de a promova o abordare coerentă cu privire la programele respective. Acestea ar trebui să prevadă o limită maximă de 10 000 UAH/persoană, fără comision, la rata de schimb oficială publicată de Banca Națională a Ucrainei.

Durata programelor ar trebui să fie de minimum trei luni.

Sursa: Comisia adoptă o propunere privind conversia bancnotelor ucrainene de către persoanele care fug din Ucraina