Farmaciştii critică intenţia Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) de a aronda bolnavi cronici farmaciştilor, după modelul medicului de familie. Autorităţile spun că se gândesc la introducerea unei astfel de măsuri începând cu această vară, pentru ca pacienţii să-şi procure mai uşor medicamentele.

Potrivit proiectului de contract-cadru pe 2010, care reglementează activitatea medicilor de familie, spitalelor şi farmaciştilor, pacienţii se vor putea înscrie la data intrării în vigoare a proiectului pe listele unei farmacii, pentru a-şi putea ridica reţetele gratuite sau compensate. În proiect sunt vizaţi pacienţii cu afecţiuni cronice şi cei cuprinşi în programele naţionale.

Farmaciştii ar putea fi obligaţi să prezinte lista de pacienţi înscrişi, în momentul în care semnează contractul cu CNAS. Farmaciştii susţin însă că întocmirea unor astfel de liste este o utopie, cei mai mulţi ar urma probabil să ceară unor medici lista cu pacienţii lor, pe care s-o arate apoi autorităţilor. Mai mult, dacă bolnavul nu găseşte medicamentul la farmacia unde s-a înscris şi nu poate aşteapta până este adus (farmacia nu poate să se aprovizioneze, fiind blocată la distribuitori, pentru că nu i-a plătit, iar la rândul lor ei nu a fost plătită de Casă), bolnavul nu se poate duce timp de şase luni la altă farmacie. Dacă pacienţii sunt nemulţumiţi de relaţia cu farmacia pe listele căreia s-au înscris, o pot schimba la şase luni de la data înscrierii, prin respectarea un procedeu similar celui de la medicul de familie: să depună atât la farmacia pe lista căreia sunt înscrişi, cât şi la cea la care doresc să se înscrie, o cerere, prin care solicită excluderea, respectiv înscrierea.

Există şi bolnavi care nu au farmacie de proximitate, mai ales în mediul rural. Apoi mai trebuie reglementat şi transferul listei către o altă farmacie, pentru cazul în care o farmacie restricţionează sau chiar opreşte contractul cu CNAS.

În timp ce autorităţile susţin că această propunere duce la un acces mai rapid al pacienţilor la medicamente, la siguranţa aprovizionării cu medicamente a farmaciilor şi la controlul eliberării de medicamente (încrucişat cu prescriptorii, adică cu medicii, în sensul că se evită mutarea unui CNP prin mai multe farmacii şi eliberarea de reţete false), limitarea fraudelor şi a abuzului şi identificarea consumului real din sistem, chiar directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Celea, consideră că acest normativ încalcă principiile concurenţei, cautând să reglementeze anumite filiere existente deja: „Această legătură directă, medic de familie – farmacie, intermediată de obicei de un distribuitor agreat, va aduce prejudicii pieţei farmaceutice libere, în primul rând, şi concentrează consumurile pe anumite farmacii şi poate chiar consolidează comisionul către anumiţi medici prescriptori”, a declarat Cristian Celea.