Reprezentanţii Primăriei din Ciudad Real au anunţat că în scurtă vreme vor fi instalate camere de supraveghere pe 8 străzi principale din oraş, care vor transmite neîncetat informaţii cu privire la acei şoferi care parchează în loc nepermis sau care încalcă orice reguli privind circulaţia rutieră în zonă.

Aceste camere, după cum explică oficialităţile, au incorporat un program special, care va putea detecta fără greşeală numerele de înmatriculare ale vehiculelor ce vor circula pe vreuna din următoarele străzi: General Rey, Prado, Carlos Vazquez, Lanza, Ramon y Cajal, Hernan Perez del Pulgar, Mentesa şi Alarcos.

Aceste drumuri publice sunt destinate circulaţiei pietonilor, însă este permis accesul vehiculelor de intervenţii urgente, precum pompierii sau ambulanţa, dar şi al rezidenţilor din zonă. Toate acele autoturisme filmate, care nu sunt înregistrate la Primărie ca fiind ale unui rezident ori destinate descărcării mărfurilor în orarul stabilit, vor fi amendate.