Centrul Hispano Român din Coslada găzduieşte de miercuri, 14 aprilie, o nouă expoziţie de pictură a artistului român Ioan Oniciuc.

 

Cele 23 de icoane ale artistului îi reprezintă pe Iisus, Fecioara Maria, îngeri şi arhangheli. Tema expoziţiei a fost Învierea lui Iisus.

Ioan Oniciuc expune pentru a doua oară la CEPI în Coslada, după ce în noiembrie a expus în acelaşi loc „Encuentro en el Infinito”. La vernisajul organizat de Centrul Hispano-Român, Ioan Oniciuc mărturisea: „Cred că m-am născut să fiu artist. Simt un suflet paralel în mine, prin care arta este prezentă în tot ceea ce fac”.

Icoanele pictate de artistul român pot fi văzute la sediul CEPI din Coslada până la mijlocul lunii mai.