Reuniunile anterioare ale consiliului s-au desfășurat online din cauza pandemiei.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă le-a urat bun venit membrilor consiliului de conducere. În cadrul acestei ședințe de două zile, consiliul va discuta aspecte legate de prioritățile Centrului și de înființarea sa practică la București, cu privire la care autoritățile române și Comisia Europeană colaborează deja îndeaproape de mai multe luni.

Centrul de competențe, împreună cu Rețeaua de centre naționale de coordonare, urmărește să consolideze capacitățile europene în materie de securitate cibernetică, excelența în cercetare și competitivitatea industriei. În acest scop, Centrul va gestiona o parte din finanțarea dedicată securității cibernetice în cadrul programului „Europa digitală” și al programuluiOrizont Europa, precum și finanțarea din partea statelor membre. O nouă cerere de propuneri în domeniul securității cibernetice, în valoare de peste 140 milioane EUR, se va lansa la 29 septembrie în cadrul programului „Europa digitală”.

În sens mai larg, Centrul urmărește să sprijine comunitatea implicată în securitatea cibernetică din Europa. Comisia Europeană a lansat recent o procedură de ofertare în valoare de 3 milioane EUR în acest scop.

Centrul caută un director executiv, post pentru care a lansat recent o cerere de candidaturi. De asemenea, Centrul va publica în curând posturile vacante pentru alte funcții pe site-ul său internet. Pentru mai multe informații cu privire la centru, inclusiv privind finanțarea viitoare și oportunitățile de angajare, urmăriți Centrul pe Twitter și pe internet.

Context         

Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică (ECCC) vizează să amelioreze capacitățile și competitivitatea Europei în materie de securitate cibernetică, în colaborare cu o Rețea de centre naționale de coordonare (CNC-uri). Împreună, acestea își propun să construiască o comunitate a securității cibernetice solidă.

Centrul și rețeaua vor pune în comun resurse din partea UE, a statelor sale membre, precum și din partea industriei, a mediului academic și a altor părți interesate, pentru a îmbunătăți și a consolida capacitățile tehnologice și industriale în materie de securitate cibernetică, consolidând autonomia strategică deschisă a UE.

Centrul va gestiona finanțarea din partea UE pentru perioada 2021-2027, din programele „Europa digitală” și Orizont Europa, precum și contribuțiile statelor membre. În perioada 2021-2022, UE investește peste 300 milioane EUR în domenii precum informațiile privind amenințările cibernetice, modernizarea securității cibernetice în IMM-uri, securitatea cibernetică în sectorul sănătății, echipamentele hardware și sistemele de operare securizate din punct de vedere cibernetic sau formarea și competențele.

Consiliul de conducere al Centrului este compus din reprezentanți ai statelor membre (27 de membri), ai Comisiei (2 membri) și ai Agenției Europene pentru Securitate Cibernetică – ENISA (1 observator permanent). În luna februarie a anului trecut, consiliul de conducere i-a ales pe Pascal Steichen, din Luxemburg, în funcția de președinte, și pe Katarzyna Prusak-Gorniak, din Polonia, în funcția de vicepreședinte. Comisia Europeană gestionează centrul până când acesta va putea funcționa pe deplin independent, Miguel González Sancho fiind în prezent director executiv interimar al Centrului.

Sursa: Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică: consiliul de conducere se reunește pentru prima dată la București