Ieri, 10 octombrie, în cadrul conferinței de presă de lansare a celei de-a 20-a ediții a Săptămânii europene a regiunilor și orașelor, comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, și președintele Comitetului Regiunilor, Vasco Alves Cordeiro, au reamintit importanța răspunsului de urgență al politicii de coeziune la crizele interdependente cu care s-a confruntat Europa și au subliniat rolul său central pentru viitor, ca element-cheie al modelului de creștere al Europei.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Politica de coeziune este liantul care unește Europa. Este cel mai mare instrument de investiții al Europei, ajungând la 500 de miliarde EUR. Politica de coeziune a avut rolul unei echipe de pompieri în situația de urgență provocată de pandemia de COVID-19 și a asigurat din nou prima intervenție în combaterea consecințelor sociale și economice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Ea va juca un rol central în abordarea crizei energetice, va sprijini IMM-urile și gospodăriile vulnerabile și va permite statelor membre să își reducă dependența de combustibilii fosili importați și să dezvolte surse regenerabile de energie. Coeziunea pune bazele prosperității pe termen lung a Europei.”

Președintele Comitetului Regiunilor, Vasco Alves Cordeiro, a declarat: „Politica de coeziune este principalul instrument de investiții pe termen lung al UE, care consolidează coeziunea economică, socială și teritorială. De asemenea, ea a jucat un rol major pentru regiuni și orașe, sprijinind cetățenii în timpul pandemiei și ajutându-i să facă față consecințelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei. După cum arată raportul anual al Comitetului Regiunilor, importanța politicii de coeziune pentru comunitățile locale este mai mare ca niciodată, 83 % dintre reprezentanții locali și regionali declarând că aceasta este politica care aduce cea mai mare valoare adăugată teritoriului lor. Săptămâna aceasta va avea loc și o dezbatere privind viitorul politicii de coeziune. Pentru regiuni și orașe, politica de coeziune trebuie să rămână o piatră de temelie a tranziției verzi și digitale, printre altele.”

Politica de coeziune promovează convergența

Conform celui de-al 8-lea raport privind coeziunea și noului document de lucru privind impactul politicii de coeziune în perioada 2014-2020, publicat recent, politica de coeziune are un impact semnificativ asupra creșterii regionale. Datorită sprijinului său, în 2019, diferența privind PIB-ul dintre țările din Europa Centrală și țările din Europa de Est care au devenit membre după 2004 s-a înjumătățit (de la 59 % din media UE la 77 %). Finanțarea politicii de coeziune va crește PIB-ul pe cap de locuitor al regiunilor mai puțin dezvoltate cu până la 5 % până în 2023.

Pe termen lung, politica de coeziune aduce beneficii și regiunilor dezvoltate, datorită efectelor de propagare interregionale. Fiecare euro cheltuit pentru proiecte sprijinite de politica de coeziune a generat un PIB suplimentar de 2,70 EUR în UE.

O politică aflată în centrul luptei împotriva crizelor

Politica de coeziune s-a aflat în centrul luptei împotriva crizelor, cum ar fi pandemia de COVID-19 și invazia brutală a Ucrainei de către Rusia.

Datorită Asistenței de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei (REACT-EU), statele membre au programat deja 45,2 miliarde EUR pentru redresarea lor după pandemie și încep să pună în aplicare măsurile pe teren.

Prin Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE), Comisia a plătit lichidități suplimentare de 10 miliarde EUR pentru a ajuta statele membre care primesc refugiați din Ucraina. O sumă suplimentară de 330 de milioane EUR din fondurile politicii de coeziune este planificată pentru a sprijini nevoile refugiaților.

Un impuls pentru tranziția energetică

În perioada 2014-2020, politica de coeziune a investit în mod direct aproximativ 27,5 miliarde EUR în întreaga UE în proiecte-cheie în domeniul energiei și în infrastructuri critice din sectorul gazelor și al energiei electrice. Printre acestea se numără terminalele GNL din Polonia și Grecia, conducte de gaze esențiale, instalații de stocare a gazelor și rețelele electrice din Europa Centrală.

Politica de coeziune a sprijinit proiecte în domeniul eficienței energetice cu aproximativ 19,2 miliarde EUR, dintre care 15 miliarde EUR pentru renovarea clădirilor.

În plus, Mecanismul pentru o tranziție justă va contribui la mobilizarea investițiilor private atât de necesare pentru viitoarele proiecte de eficiență energetică care vor reduce dependența Europei de gazele rusești.

Toate aceste investiții contribuie la atenuarea impactului crizei energetice de astăzi.

Context

Politica de coeziune este principala politică de investiții a UE, reprezentând aproximativ o treime din bugetul UE. Obiectivul său este de a reduce disparitățile economice, sociale și teritoriale din cadrul UE. Recent, politica a ajutat, de asemenea, regiunile UE să facă față consecințelor celor mai mari crize din UE.

În perioada 10-13 octombrie, Bruxelles va găzdui cea de-a 20-a ediție a Săptămânii europene a regiunilor și orașelor. Peste 15 000 de persoane vor participa la eveniment (la fața locului și online) și vor fi organizate peste 300 de sesiuni, cu peste 1 000 de vorbitori din întreaga UE și din afara acesteia. Temele Săptămânii europene a regiunilor și orașelor sunt tranziția verde, coeziunea teritorială, tranziția digitală și capacitarea tinerilor.

Informații suplimentare

Document de lucru privind impactul politicii de coeziune în perioada 2014-2020

Cel de-al 8-lea raport privind coeziunea

Bugetul UE pe termen lung pentru perioada 2021-2027 și instrumentul NextGenerationEU

Întrebări și răspunsuri privind pachetul legislativ al UE privind politica de coeziune pentru 2021-2027

Platforma de date deschise privind coeziunea

Defalcarea sumelor alocate din politica de coeziune, pe state membre

Kohesio

REACT-EU – Asistența de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei

CARE – Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa

Acorduri de parteneriat pentru perioada 2021-2027

@ElisaFerreiraEC 

@EUinmyRegion    

@EU_Social 

Sursa: Cea de-a 20-a ediție a Săptămânii europene a regiunilor și orașelor – politica de coeziune aduce o schimbare reală