Regele Mihai face un nou pas catre revendicarea statutului de Casa Regala a Romaniei. El a anuntat de ziua Ziua Regalitatii, pe 10 mai, ruperea legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern. Fostul suveran renunta, de asemenea, la titlurile „Hohenzollern-Sigmaringen”. Regele Mihai respecta astfel decizia din 1921 a regelui Ferdinand I de a conferi un caracter national si independent dinastiei si Casei Regale a Romaniei.

In comunicatul de presa al Casei Regale, se mai arata si ca membrii familiei regale renunta la titlurile conferinte de capii familiei princiare de Hohenzollern.

Calitatea de rege al Romaniei i-a fost interzisa Majestatii sale la 30 decembrie 1947, iar suveranul a reluat apoi legaturile dinastice formale cu Casa de Hohenzollern, pentru ca nu avea nume de familie. Casa de Hohenzollern este una dintre cele mai importante dinastii din istoria Europei, care a dat de-a lungul vremii regi si imparati ai casei conducatoare de Brandenburg, Prusia si Germania imperiala, si si-a luat numele de la un castel din Schwabia.

Regele Mihai I precizeaza ca singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea oricarui titlu sau distinctie ramane capul Casei Regale a Romaniei.


De Ziua Regalitatii Romane, sute de persoane au participat la lansarea volumului „Lumea regelui/The King’s World”, editat de Principele Radu, un omagiu adus Regelui Mihai, care implineste anul acesta varsta de 90 de ani. 

„Avem datoria, ca tara, sa sarbatorim pe singurul om de stat, din intreaga noastra istorie bimilenara, care a ajuns la 90 de ani. Sa sarbatorim pe tot parcursul anului 2011 pe singurul rege al omenirii, care a supravietuit 83 de ani propriei incoronari. Sa sarbatorim, de asemenea, pe decanul de varsta al regilor lumii contemporane”, a declarat Principele Radu la lansarea volumului, care reuneste contributii semnate de personalitati din sfera politicii, diplomatiei, religiei si culturii, toate incercand sa schiteze un portret al Regelui Mihai.


Si BNR a pus in circulatie, in scop numismatic, o moneda din aur dedicata implinirii a 130 de ani de la proclamarea Regatului Romaniei (pe 10 mai 1881, Carol I a devenit rege, dupa ce cu 15 ani mai devreme fusese proclamat „domnitor al tuturor romanilor”). Aceasta are valoare nominala de 100 de lei, aversul prezinta castelul Peles si stema Romaniei, iar reversul stema din 1881 a Regatului Romaniei si portretul regelui Carol I.